Un violator din Botosani condamnat la închisoare a fost prins după 16 ani în Marea Britanie

0
127

Un barbat din Botosani, condamnat pentru viol în România a fost reținut de Serviciul de Imigrări și va fi expulzat în țară, după 16 ani de când a fost condamnat. Acesta trăia în Corby, Marea Britanie de ani buni.

Potrivit unei publicației britanice, Ionuț V. va fi expulzat nu pentru că ar fi fost găsit pe lista celor dați în urmărire, ci pentru că ar fi încălcat normele celor de la Imigrări și nu a anunțat noua adresă la care locuia. Prin urmare, el a fost arestat miercuri, 17 august, în urma unei operațiuni comune a poliției din Northamptonshire și a ofițerilor de la Serviciul de Imigrări. Astfel că bărbatul, în vârstă de 37 de ani, urmează să fie expulzat în România.

V. a fost condamnat pentru viol, pe 8 iunie 2006, la Tribunalul Botoşani, iar cererea se aplică, în conformitate cu secțiunea 100(2)(a) din Legea privind infracțiunile sexuale din 2003. „Ca parte a acestei săptămâni de acțiune, nu am vizat doar oamenii prin mandate tradiționale și activități de executare, ci am lucrat și cu partenerii noștri, cum ar fi Serviciul de Imigrare, pentru a identifica persoanele care încalcă legii şi să-i aducă în faţa justiţiei”, a spus inspectorul șef detectiv Liz Wilcox, din cadrul Inspecteoratului de Poliție Northamptonshire (Marea Britanie), citată de Northamptonshire Telegraph.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments