O fată de 15 ani care era dată dispărută de familie, în Vaslui, a fost găsită în cursul nopții trecute de polițiștii ieșeni,într-o parcare de tiruri. Potrivit polițiștilor, adolescenta făcea sex în grup cu doi tineri, practicând prostituția, „ocrotită” de iubitul ei. „Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili starea de fapt a lucrurilor. În noaptea de 30 spre 31 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că doi tineri și o tânără întrețin relații sexuale, într-o parcare din municipiul Iași. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat cele trei persoane, respectiv o minoră și doi tineri, de 19 ani și 25 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, a precizat Anca Vîjîiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.