Totalitarismul comunist a fost condamnat în Parlamentul European în 2009.
Astfel, au fost condamnate crimele împotriva umanităţii şi a nenumăratelor violări ale
drepturilor omului comise de regimurile comuniste. Parlamentul României, în 2006,
prin Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din
România, a statuat clar și fără echivoc faptul că Securitatea a fost “o instituţie
esenţială în susţinerea statului totalitar comunist, ilegitim și criminal.
Condamnând acest regim, statul democratic român condamnă instrumentele
acestuia, în primul rând Partidul Comunist Român și Securitatea”.
Securitatea a fost brațul armat al Partidului Comunist care a menținut la
putere o elită cleptocratică, abuzivă, dictatorială și criminală.Orice încercare de
relativizare a rolului jucat de Securitate este un afront adus victimelor
regimului comunist și ne scoate de pe orbita europeană, unde prezervarea și
consolidarea unei culturi a memoriei față de cei care au suferit de pe urma
regimurilor totalitare este sacrosanctă.
Este un fapt documentat istoric că ofiţerii de securitate și din alte unităţi
ale Ministerului de Interne erau cei care acţionau direct pentru supravegherea
și intimidarea populaţiei.
De aceea, ridicarea unui monument funerar în onoarea foștilor ofițeri de
Securitate și amplasarea sa în incinta Cimitirului Eroilor din Pitești este o acțiune
care contravine angajamentelor asumate de România ca stat membru al
Uniunii Europene. Mai mult, România a fost printre statele din Estul Europei care a
cerut la nivel european interzicerea negării si banalizării crimelor comuniste, cât și
apologia lor.
Adevărații eroi ai României sunt tocmai victimele care s-au opus unui regim
de persecuție instrumentat de Partidul Comunist și pus în practică de Securitate.
Fac apel la autorități să retragă monumentul dedicat „eroilor” fostei
Securităţi din Cimitirul Eroilor din Piteşti, oraşul în care s-au petrecut cele mai
mari abuzuri ale Poliţiei Politice din regimul comunist.
Deputat Alexandru MURARU
Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor
Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei
Consilier onorific al Primului-Ministru