Inspectorii Antifraudă din cadrul ANAF vor declanșa, alături de Inspecția Muncii, controale la circa 300 de firme pentru prevenirea și combaterea sustragerii de la declararea și fiscalizarea muncii, a anunțat președintele ANAF, Lucian Heiuș. Campania în cadrul căreia sunt inițiate verificările, numită Cronos, s-a desfășurat pentru început în București și Ilfov, dar va fi extinsă acum, în următoarele luni, la nivel național.
„Există un plan de acțiuni comune cu ITM pentru combaterea muncii la negru, denumit Cronos, în care am avut acțiuni pe București și pe Ilfov, pentru combaterea muncii la negru. Ele sunt coordonate mai mult de ITM, dar inspectorii de la Antifraudă merg în echipe mixte cu colegii de acolo, tocmai pentru a identifica și pentru a reduce cât de mult posibil această activitate, care nu corespunde cu legislația și care aduce prejudicii agenților economici corecți, care angajează și își plătesc salariații corect și la timp, în timp ce alții lucrează cu ei la negru sau la gri, ținându-i angajați câteva ore și plătindu-i din mână cu sume pentru diferențe de bani. Aceste acțiuni comune cu ITM se vor extinde la nivelul întregii țări în lunile următoare. Scopul este de a reduce la maxim această practică. Au fost selectate la nivel național undeva la 300 de societăți care urmează să fie verificate în lunile următoare. Trag un semnal de alarmă, ca cei care folosersc acest sistem să renunțe la el, să înțeleagă că este corect pentru oamenii care lucrează pentru dumnealor să fie angajați cu acte în regulă, să li se plătească salariile corect pentru munca pe care o prestează și să-și achite și obligațiile către bugetul de stat”, a declarat Lucian Heiuș. În prezent, este în curs de realizare acțiunea pilot derulată la nivelul Municipiului București și Județului Ilfov, prin intermediul DRAF București.