„A existat o relație de prietenie de aproximativ 2 ani, deci relația de duhovnic a fost dublată de o relație de prietenie. Partea vătămată recunoaște acest lucru. Dânsa comunica aproape nonstop, noaptea, ziua, cu părintele. Și în această, să zic așa, relație, pe fondul acelei prietenii și abordări personale, a intervenit și acest eveniment, incident, din aprilie 2022”, a declarat sâmbătă avocata Mariana Mihai. Ea a precizat că relația dintre preot și enoriașă era strict de prietenie și nu a existat o relație mai profundă. „Aceste aspecte vor fi analizate de procurori și de organele de anchetă”, a adăugat avocata. Mariana Mihai a declarat că presupusa victimă a depus plângerea pe 20 iulie, în ultima zi în care se putea formula. „Și acesta este un lucru destul de discutabil”, a menționat avocata.
Ea spune că a existat o discuție, nu neapărat o agresiune, dar a refuzat să spună, la insistențele reporterilor, dacă victima a fost atinsă de preot. Susține însă că presupusele fapte nu au avut loc în biserică. „Haideți să lăsăm totuși judecătorul să decidă ce este și cum este. Tocmai în acest moment este analizată propunerea de luare a măsurii arestului preventiv. Cred că nu sunt eu în măsură să spun dacă sunt probe sau nu, dacă este vinovat sau nu”, a încheiat avocata.