Lucrările la esplanada din faţa Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” sunt în plină desfășurare. Până în prezent, a fost montat în proporție de 60% gardul de protecție, au fost semnalizați și protejați arborii, monumente ale naturii, cât și cei prevăzuți a fi păstrați în noua configurare a parcului.
Mobilierul urban, vegetația aflată într-o stare fito-sanitară precară și construcțiile de beton au fost îndepărtate. De asemenea, personalul de specialitate de la Complexul Muzeal Național Moldova a demarat lucrările de cercetare arheologică preventivă. Potrivit constructorului, după stabilirea importanței și modului de tratare a descoperirilor arheologice, va fi continuată amenajarea conform prevederilor proiectului. Parcul de 10.000 metri pătrați va avea alei pavate, spații verzi, mobilier urban nou, fântâni arteziene și un nou sistem de iluminat.