Director penal într-o școală ilegală! Școala Populară de Arte, doi ani jumate de activitate ilegală. Tupeu de borfaș – “situația este cauzată de presă și procurorii DNA”

0
722

Școala Populară de Artă a Iașului se află într-o stare de vulnerabilitate fără precedent, odată cu numirea la conducerea unității a penalului Vlad Baba. Această unitate funcționează ilegal, de mai bine de doi ani jumate, în căminul unui liceu din Bularga. Datoriile restante cu chiria și utilitățile se apropie de 100.000 euro. După ce și-a angajat apropiații de la privat în instituția de stat, prin intermediul unor concursuri truncate, iar pilele și-au înaintat demisiile după ce procurorii DNA au intrat pe fir, Baba începe să se victimizeze și vrea să închidă școala pe motiv că activitatea instituției se află în colaps din lipsa de personal administrativ. Pentru situația dezastruoasă de la această instituție, Baba avansează, cu nesimțire, faptul că vinovați sunt procurorii DNA și mass media care i-a făcut publicitate negativă și i-a alterat imaginea.

Școala Populară de Artă Titel Popovici se află de 2 ani în miezul unor convulsii penale și funcționale, cauzele având legătură cu banala dispoziție data de Costel Alexe, de detașare a consilierului său, Vlad Baba, la conducerea școlii de artă. Timp de un doi ani jumate, noul manager a ascuns faptul că activitatea școlii în spațiul din incinta unui liceu din zona Bularga este abuzivă și în afara legii. Printr-o adresă datată martie 2020, Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații Gh. Marzescu (fostul Tehnoton) somează școala populară cu privire la încetarea contractului și solicită eliberarea spațiului în suprafață de 1125 mp situat în incinta căminului C1 din strada Mihail Sturza 43.

De la momentul expirării contractului, respectiv sfârșitul lunii martie a anului 2020, și până în prezent, școala a acumulat datorii de aproximativ 100.000 euro, sume restante la chirie și utilități.

Printr-o adresă transmisă conducerii școlii în martie 2020, de către conducerea liceului, se specifică faptul că pe luna februarie a acelui an exista o datorie restantă de 17.401 lei din care 8620 lei reprezentând chiria, iar 8781 constituind utilitățile (energie termică și apă). Nemaiavând baza legală, respectiv contract de închiriere cu liceul, școala populară de arte nu și-a mai achitat chiria și utilitățile de …2 ani și 5 luni.

Deși răspunsurile primite la adrese, atât din partea liceului cât și din partea Ministerului Educației, au fost foarte clare în ce privește refuzul de a mai închiria spațiul către școala populară de arte, atât Alexe cât și Baba au continuat să sfideze legea și să ocupe abuziv și fără plată, un spațiu străin.

Tupeu de borfaș – “vinovați sunt procurorii DNA și presa”

Într-o adresă trimisă lui Costel Alexe în august 2022, Vlad Baba susține, ultimativ, că școala se va închide din lipsa personalului administrativ.

Ca urmare a faptului că Școala Populară de Arte se confruntă cu un mare deficit de personal, în cadrul Compartimentului Financiar –Administrativ (rămânând doar cu persoana ce ocupă postul de îngrijitor), vă rugăm să ne sprijiniți cu detașarea de personal specializat (referent PR  marketing, referent economic și inspector resurse umane). În caz contrar, instituția nu va mai putea să își desfășoare activitatea”, susține Baba.

De precizat că doi dintre angajații de pe aceste funcții vacante și-au înaintat demisiile după demararea unei anchete de către procurorii DNA. Este vorba despre referentul economic Mihaela Cucoradă şi Elena Nina Zugravu,  secretara comisiilor de concurs, cele două semnând chiar acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii.

Cu nesimțirea-i caracteristică, Baba sugerează faptul că puținii candidați la posturile vacante s-au retras din concursuri din cauza situației juridice cauzate de procurori și a “publicității negative din media, vădit intenționată, cu privire la situația în care se află școala populară de arte și alterarea instituției în spațiul public”.

Curios este faptul că, deși nu sunt achitate chirii și facturi la zi de 2 ani jumate, deși școala funcționează ilegal într-un spațiu ocupat abuziv, fără contract valabil, deși lipsa unui anumit personal ar putea conduce la închiderea școlii, totuși contractul pentru asigurarea de servicii financiar-contabile încheiat în septembrie 2019 cu firma Omega Expert Accounting, reprezentată de Geantimir Diana, pe o perioadă de 84 de luni și cu o valoare-prejudiciu de 20.000 euro/an, a rămas neschimbat, în ciuda faptului că rapoartele de control emise anul trecut, constatau faptul că acest contract conține clauze vădit în defavoarea școlii de arte.

O instituție anacronică, fără strategii și profesioniști în a o administra, se transformă pe zi ce trece într-o căpușă bugetară, o supapă a sinecurilor, sub conducerea unui individ care suferă de vedetism agresiv și autosuficiență.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments