Dosarul de trafic de persoane al milionarilor Tristan și Andrew Tate, blocat de percheziția informatică. Presupusele victime ale celor doi ar fi plecat din România

0
271
Procurorii DIICOT care anchetează dosarul de trafic de persoane și viol în care sunt cercetați frații Tristan și Andrew Tate nu ar fi reușit, deocamdată, să termine perchezițiile informatice ale telefoanelor mobile și computerelor ridicate din vila celor doi afaceriști britanici, la jumătatea lunii aprilie a acestui an.

Polițiștii ilfoveni au descins, la data de 12 aprilie, în vila din Pipera în care locuiesc cei doi frați de origine britanică, după ce o tânără cu cetățenie americană și-a contactat iubitul din SUA și i-a transmis că este ținută în locuința celor doi împotriva voinței ei.

Așa s-a descoperit că Tristan și Andrew Tate dețin un studio de videochat, amenajat într-o altă locuință închiriată în apropiere de vila în care locuiesc.

Acolo, pe lângă femeia din Statele Unite, polițiștii au mai găsit și alte tinere, între care și o fată de origine basarabeană, care s-ar fi plâns, la rândul ei, că ar fi fost ținută cu forța.

Polițiștii au ridicat telefoane mobile și computere

Cercetările au fost preluate de procurorii DIICOT, care au deschis un dosar in rem, pentru fapte de trafic de persoane și viol.

Deși au trecut mai bine de șase luni de atunci, ancheta nu a făcut niciun pas înainte. Surse judiciare au declarat pentru Gândul că, în urma percheziției din 12 aprilie, au fost ridicate mai multe computere și telefoane mobile, pentru a fi supuse unor percheziții informatice.

Sursele citate au precizat că cele două presupuse victime ar fi fost audiate, după care ar fi părăsit România și s-ar fi întors în țările de origine.

Dosar deschis pentru trafic de persoane și viol

Ulterior, ar fi fost demarate perchezițiile informatice, însă, cu toate că a trecut deja jumătate de an de atunci, acestea nu ar fi fost finalizate. Surse din rândul anchetatorilor au precizat, pentru Gândul, că cercetările ar fi îngreunate din cauza volumului mare de muncă raportat la numărul mic de oameni și de resurse.

În acest sens, ar avea prioritate dosarele care vizează grupări criminale deosebit de periculoase, specializate în traficul de droguri de mare risc ori traficul internațional de persoane, iar studioul de videochat al englezilor Tate a fost lăsat mai la urmă, după ce s-ar fi considerat că faptele descrise ar avea un nivel de periculozitate mai scăzut.

Britanicii aveau gărzi cu pregătire militară

Potrivit surselor citate, tânăra din SUA ar fi ajuns în casa fraților Tristan și Andrew Tate după ce ar fi fost sedusă de unul dintre cei doi prin intermediul unui site de socializare. Ajunsă în România, unde se aștepta să-și găsească adevăratul suflet pereche, femeia ar fi constatat că, de fapt, ar trebui să lucreze ca model de videochat.

Atunci, ar fi spus că vrea să plece, iar cei doi i-ar fi răspuns că, dacă nu va lucra pentru ei, îi vor provoca necazuri și îi vor distruge viața.

Studioul de videochat funcționa într-o locație închiriată la aproximativ 500 de metri de adresa la care locuiesc frații Tate și care arată ca o adevărată fortăreață, în condițiile în care patronii britanici foloseau agenți de pază cu pregătire militară.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments