Piața condimentelor crește în medie cu o rată anuală de aproximativ 4% la nivel european

0
56
Și, datorită pandemiei de Covid-19, mai multe condimente promovate pentru funcțiile lor de susținere a imunității au avut o creștere mult mai puternică în 2020 și 2021. Condimentele puternic promovate, cum ar fi ghimbirul, curcuma și usturoiul sunt din ce în ce mai solicitate de consumatori, atât atunci când iau masa în oraș, cât și pentru gătit acasă. De la tradițional la inovație, condimentele sunt aproape nelipsite din orice preparat pentru că, dacă nu sunt clasicele „sare și piper”, cu siguranță în localurile cu specific etnic vom regăsi soumak, șofran sau cardamom. Și, cu viteza cu care gusturile se schimbă, se va schimba și oferta jucătorilor de pe piața condimentelor.

Tendința este confirmată și de cifre, cele mai recente date aratând că în 2020, importurile de ghimbir proaspăt și uscat în Europa au crescut cu peste 30 de mii de tone față de 2019. Consumatorii preferă ghimbirul proaspăt față de cel uscat, deși și ghimbirul uscat a continuat să aibă o cerere puternică în 2020. La rândul său, usturoiul, ingredient de bază al rețetelor mai multor bucătării din întreaga lume, dar folosit foarte mult și în medicina tradițională a multor popoare datorită proprietăților sale de stimulare a imunității, a întregistrat o creștere masivă a importurilor: aproape 150 de milioane de euro în 2020, comparativ cu 2019, potrivit datelor analizate de Autentika Global pentru CBI.

Alte condimente a căror cerere a crescut și în 2019 și 2020 din cauza beneficiilor lor presupuse pentru sănătate includ ierburi verzi cu proprietăți antioxidante (rozmarin, busuioc), scorțișoară, cuișoare și semințe de chimen negru. De asemenea, multe condimente și ierburi sunt promovate ca înlocuitori de sare, este vorba de mentă, rozmarin, nucșoară, busuioc, cardamom, ardei iute, scorțișoară, arpagic, coriandru, mărar, chimen, ghimbir, oregano, boia de ardei, pătrunjel, salvie, cimbru și turmeric. De altfel, mai mulți producători mari și-au modificat deja rețetele pentru a reduce consumul de sare, folosind în schimb astfel de ierburi.

În ceea ce privește categoria de sosuri, cea mai mare cerere o întregistrează sosurile condimentate sau picante, consumatorii căutând cu precădere sosuri exotice, picante în combinație cu gusturi sărate sau dulci. Astfel, la nivel global, primele două combinații de care consumatorii sunt interesați sunt picant – sărat și picant – dulce. Sosul thailandez sriracha continuă să domine preferințele consumatorilor, cu o creștere fantastică a cererii la nivel internațional în ultimii ani, însă, odată cu creșterea popularității bucătăriei asiatice, încep să trezească interesul și alte sosuri, cum ar fi sosul corean gochujang.

Potrivit unei analize a pieței globale a Fortune Business Insights, estimările previzionează că piața sosurilor va înregistra o creștere de 6,5% între 2019 și 2026, până la o valoare estimată de 3,77 miliarde de dolari, cererea fiind dată de bucătăria pan-asiatică și latină, în special cea mexicană.

Situația la nivel local – evoluția cererii

Aceste tendințe sunt deja vizibile și pe piața românească, inclusiv în cadrul categoriei sosuri. Parmafood are în portofoliu trei branduri internaționale – Tabasco, Flying Goose și Huy-Fong, și toate trei au crescut spectaculos în ultimii doi ani. „Pe lângă sosurile picante, avem în portofoliu producătorul german Develey, cu o gamă completă de sosuri clasice (muștar, ketcup, maioneză, bbq, burger). Iar cea mai nouă actualizare din portofoliul nostru este reprezentată de brandul de sosuri gourmet pentru grătar BBQUE. Gama cuprinde cinci sosuri gourmet, produse în Germania, cu arome puternic afumate, având la bază roșii și piureuri de fructe combinate cu bere, muștar, miere sau hrean. Sunt sosuri cu un gust aparte, după rețete «de casă», diferite de ceea ce există în piață la momentul actual”, spune Elena Marin, Development Director Parmafood. Potrivit reprezentantei companiei, în 2021, categoria de sosuri, excluzând orice sos pe bază de roșii, a însumat nouă milioane lei.

Mihai Tecu, Manager Food Service Solina România, consideră că evenimentele din ultimul timp au schimbat considerabil obiceiurile de consum, însă preferințele consumatorilor se îndreaptă, în continuare, către gusturile clasice. În același timp, se observă o preferință accentuată pentru sosuri pentru burger, dar și sosuri de usturoi sau sosuri exotice, inspirate din bucătăriile lumii. „Produsele și categoriile pe care mizăm sunt inspirate din trendurile existente la nivelul pieței și de nevoile partenerilor noștri. În acest sens, am creat programul Tomorrow Food, menit să identifice noile preferințe ale consumatorilor. Se observă o tendință accentuată a snacking-ului, iar naturalețea devine centrul cercetărilor. În acest context, anul 2022 vine cu inovație și cu un nou început, prin lansarea unei game de sosuri premium, inspirate din gastronomiile lumii, pentru a răspunde nevoilor existente la nivelul pieței. Gama de sosuri ready-to-use marca Apollo cuprinde sosuri preparate la rece și la cald, special concepute pentru a susține creativitatea culinară a bucătarilor profesioniști sau chiar și amatori”, precizează Mihai Tecu.

În cazul Podravka, pandemia a modificat planurile inițiale, dar acestea vor fi reluate în acest an, din moment ce sectorul HoReCa se întoarce la modul normal de funcționare. „Înainte de pandemie, în strategia companiei era preconizată o linie de dezvoltare a businessului pe segmentul HoReCa. Cu mai mult de o treime din businessurile HoReCa închise, am fost nevoiți să amânăm acest proiect, fără a lua însă în considerare renunțarea definitivă la acesta. Ne-am concentrat pe vânzările în modern trade și traditional trade, deoarece am fost conștienți încă de la începutul pandemiei că retailul va beneficia de o parte a vânzărilor pierdute de HoReCa, înregistrând astfel o creștere semnificativă”, spune Cristina Ghiurluc, Managing Director Podravka International, companie care a conceput special pentru sectorul HoReCa atât baza universală pentru mâncare Vegeta, cât și fonduri pentru preparate de bază, supe concentrate, condimente și monospice-uri.

Schimbări în strategiile jucătorilor din categorie

Piața HoReCa a fost și în 2021 marcată de lipsa predictibilității, dar și de schimbările ce au vizat impunerea sau ridicarea măsurilor care au restricționat activitatea operatorilor. Toate acestea au avut un impact similar asupra producătorilor și furnizorilor, care au fost nevoiți să se adapteze, să-și reconfigureze strategiile și să identifice canale alternative de vânzare.

„Dacă ne referim la 2021, a fost un an în care nu am previzionat pe termen lung, am reacționat la situații punctuale și am luat decizii rapide în privința politicilor comerciale, în funcție de situația din momentul respectiv. Pe scurt, strategia a fost focusată pe adaptabilitate. Și a funcționat, pentru că, deși bugetasem pentru canalul HoReCa o creștere de 10% față de 2020, s-a dovedit a fi un an cu mult peste aceaste așteptări, ajungând la cifra anului 2019”, declară Elena Marin, Development Director Parmafood.

Și strategia Solina România s-a axat pe schimbare, considerată o oportunitate de a se reinventa. Înghețarea activității din HoReCa a determinat restabilirea priorităților și reconfigurarea strategiei pentru a face față provocării majore: lipsa de predictibilitate. În plus, creșterea cererii pentru preparatele livrate a condus la creșterea ponderii soluțiilor personalizate, compania oferind mai multe soluții de tip sosuri ready-to-use, condimente și mixuri de condimente. „Acțiunile noastre au la bază lecțiile învățate în urma unei perioade cu decizii riscante și schimbări importante în ceea ce privește mediul de business. Cei trei piloni importanți ai strategiei noastre de business sunt soluțiile inovative, partenerii care ne provoacă zilnic să devenim cea mai bună variantă a noastră și echipa care face inovația posibilă. În acest fel, realizăm un triunghi strategic care conduce prin inspirație, inovație și înțelegerea extinsă a pieței, la oferirea de soluții personalizate. Întreaga activitate se bazează pe un amplu proces de digitalizare, care eficientizează soluțiile inovative”, completează Mihai Tecu, Manager Food Service Solina România.

Colaborarea cu HoReCa

În ceea ce privește evoluția numărului partenerilor din segmentul HoReCa, compania Parmafood a înregistrat o evoluție pozitivă, ajungând la un număr de 1.234 de parteneri la nivelul Bucureștiului, depășind cifra din 2019. Referitor la perspectivele pentru anul în curs, Elena Marin, Development Director Parmafood punctează: „Premisele sunt bune, însă să nu uităm ca noi comparăm un trimestru unu de pandemie cu un trimestru unu fără restricții, dar cu modificări imprevizibile de prețuri, cu costuri fixe foarte mari pentru tot lanțul comercial. Bugetarea pentru 2022, făcută în noiembrie 2021, arată puțin diferit față de realitatea din piață din martie 2022. Modificările obiceiului de consum, ca rezultat al pandemiei, precum și consecințele economice ale războiului din Ucraina, sunt elemente definitorii care vor influența major evoluția anului 2022”.

Și Solina România a avut o evoluție pozitivă în 2021, atât în ceea ce privește îmbunătățirea strategiei de business și rezultatele, cât și crearea de noi parteneriate. Crearea și menținerea relației cu partenerii s-au bazat pe comunicarea proactivă și oferirea de soluții inovative partenerilor. „Pentru a susține activitatea partenerilor noștri în această perioadă dificilă, am realizat un proces de eficientizare a costurilor, a rețetelor de produse și am flexibilizat cât mai mult posibil fluxurile logistice. De asemenea, pentru a ne asigura că oferim produse la cele mai înalte standarde de calitate am realizat un număr foarte mare de sesiuni demo”, detaliază Mihai Tecu.

Provocările anului 2022

Pe lângă creșterea prețurilor la materii prime și utilități, printre provocările anului în curs se numără și creșterea costului transportului maritim pentru articolele ce provin din Asia sau USA. „Costul transportului maritim a ajuns să fie mai mare cu 300% – 400% față de 2020. În plus, timpul de expediție s-a dublat, iar aceste două probleme vor avea impact asupra prețurilor și drept urmare vor influența negativ evoluția vânzărilor”, spune Elena Marin, Development Director Parmafood.

Așadar, industria alimentară se confruntă cu o criză majoră, la nivel mondial: lipsa disponibilității materiilor prime, care a determinat deja o majorare foarte mare a prețurilor produselor finite. „De asemenea, în contextul actual dominat de incertitudine, o altă provocare constă în lipsa forței de muncă, astfel că este nevoie de atenție pentru menținerea motivației echipei. Pentru noi, oamenii din echipă sunt inima activității și încercăm în permanență să avem obiective clare și ambițioase, care să ne ghideze și să ne motiveze”, concluzionează Mihai Tecu, Manager Food Service Solina România.

Cristina Ghiurluc, Managing Director Podravka International, spune că este nevoie de o prospectare permanentă a pieței pentru a se ridica la nivelul așteptărilor consumatorilor și pentru a fi în ton cu noile tendințe. „Intenționăm să aducem pe piață produse care să satisfacă toate cerințele de calitate, conforme cu solicitările clienților noștri. Pe măsură ce industria iese din numeroasele provocări și incertitudini cauzate de pandemia globală, schimbările făcute de companiile din sectorul HoReCa pentru a rămâne în afaceri au contribuit la modelarea unor tendințe principale, de care se va ține cont în 2022 și următorii ani”, spune aceasta.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentPrințul Harry, mesaj tulburător la moartea Reginei Elisabeta a II-a. I s-a adresat direct tatălui său, devenit Regele Charles al III-lea
Articolul următorDupă ce a salvat sute de vieți, Simona are acum nevoie de sprijinul nostru
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments