2022 este anul în care se celebrează Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Evenimentul a avut loc pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, un oraș cu o importanță simbolică aparte, și a constituit primul moment de maximă expunere mediatică internațională a României Mari.
Prezența invitaților străini, oameni politici, membri ai familiilor regale europene și ai corpului diplomatic, ziariști europeni și americani, militari din armatele Aliate, a numeroșilor trimiși speciali, a confirmat – încă o dată – legitimitatea tratatelor de pace încheiate după Primul Război Mondial și poziția României ca stat recunoscut oficial în întreaga lume.
Una dintre piesele de excepție aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei, care ne conectează direct cu acest eveniment special, este un album în care au fost adunate autografele a 21 de personalități autohtone și străine care au evoluat în viața politică și culturală a României în primul sfert al secolului al XX-lea.
Majoritatea autografelor – care uneori au fost însoțite de câte o dedicație sau, chiar, de câte o frază muzicală înșirată pe un portativ – au fost „culese” la Iași, în anul 1918, și București, în anii imediat următori (1919 – 1923). În paginile micului album se regăsesc numele unor personalități care, prin activitatea lor din acea perioadă, au influențat decisiv actul politic și decizional la cel mai înalt nivel.
Se detașează semnăturile Reginei Maria și ale copiilor săi, Carol (viitorul rege Carol al II-lea al României), Elisabeta, Maria, Nicolae și Ileana, cea a generalului Alexandru Averescu, dar și cele ale unor remarcabili emisari ai Franței precum generalul Henri Matthias Berthelot, Albert Thomas, Ferdinand Foch, Robert de Fler. Regăsim, de asemenea, numele unor celebrități din lumea artelor
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi