Câinii Corgi, patrupede de talie mica adorate de regina Elisabeta a II-a, au atins preturi record în Regatul Unit dupa decesul suveranei, care a detinut 30 de exemplare din aceasta rasa de-a lungul vietii sale, informeaza AFP. „Preturile cerute de crescatorii de Corgi înregistrati au atins astazi un nou vârf”, a anuntat luni purtatorul de cuvânt al Pets4Homes, un site dedicat vânzarii de animale de companie în Regatul Unit.
Pretul mediu „s-a dublat” în ultimele trei zile, potrivit aceleiasi surse. „În cele mai recente anunturi de mica publicitate, preturile pentru anumiti câini Corgi au depasit pentru prima data pragul de 2.500 de lire sterline” (2.780 de euro). Site-ul mentionat înregistreaza „un numar de cautari zilnice despre Corgi de 10 ori mai mare decât în aceeasi perioada a saptamânii trecute”, a precizat acelasi purtator de cuvânt.
Acest fenomen reprezinta o crestere – a cererii si a preturilor – care a depasit cresterea înregistrata în prima perioada de lockdown a pandemiei de coronavirus, ce a reprezentat vârful vânzarilor de animale domestice.
Câinii Corgi, care au picioare scurte si urechi ascutite, au devenit de nedespartit de imaginea reginei Elisabeta a II-a. Fosta suverana a crescut generatii de Corgi, cu o preferinta pentru rasa Pembroke, însa a creat si subrasa „Dorgi” – o încrucisare între Corgi si Teckel.
Regina Elisabeta a II-a a primit primul ei câine Corgi, Susan, cu ocazia celei de-a 18-a aniversari a sa, în 1944. Popularitatea rasei a crescut atunci cu 56-, a anuntat Kennel Club, cea mai mare organizatie britanica dedicata sanatatii si dresajului câinilor.
Cota de simpatie a câinilor Corgi a crescut apoi si datorita serialului „The Crown”, care prezinta viata reginei Elisabeta a II-a de-a lungul deceniilor. Între difuzarea primului sezon al serialului în 2017 si anul 2020, înscrierile de pui din rasa Corgi Pembroke au crescut de aproape doua ori, potrivit Kennel Club.
La moartea sa pe 8 septembrie, regina Elisabeta a II-a avea înca doi câini Corgi, Muick si Sandy, care au participat în maniera lor la funeraliile regale. Pe peluza Castelului Windsor, ei au asteptat, însotiti de doua garzi de corp, sosirea cortegiului funerar plecat din Londra pe aleea Long Walk din fata castelului, în ziua în care fosta suverana a fost înmormântata, pe 19 septembrie. Cei doi câini Corgi au fost adoptati apoi de printul Andrew, fiul cel mic al reginei Elisabeta a II-a.