Salariații vor beneficia în ianuarie de o nouă zi liberă. Măsura mai are nevoie doar de votul deputaților

0
201

Numărul liberelor legale de care beneficiază salariații din țara noastră ar putea crește în următoarea perioadă, potrivit unui proiect legislativ ce a primit de curând un raport favorabil la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz. Mai exact, se dorește introducerea datei de 6 ianuarie, în care se sărbătorește Boboteaza, în lista zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Astfel, potrivit proiectului legislativ care a fost respins la Senat în mai, dar care va ajunge curând la votul decisiv al deputaților, având propunere de adoptare, și sărbătoarea Botezul Domnului sau, așa cum mai este cunoscută, Boboteaza ar urma să se alăture listei existente a zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, ducând numărul acestora la 16. Boboteaza se sărbătorește pe 6 ianuarie.

În momentul de față, Codul muncii stabilește următoarele 15 libere legale:

  • 1 și 2 ianuarie (prima și a doua zi de Anul Nou);
  • 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române);
  • Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui);
  • prima și a doua zi de Paști;
  • 1 mai (Ziua Muncii);
  • 1 iunie (Ziua Copilului);
  • prima și a doua zi de Rusalii;
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului);
  • 30 noiembrie (Sfântul Andrei);
  • 1 decembrie (Ziua Națională a României);
  • 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun).

În plus, Codul muncii mai prevede și acordarea a două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

Propunerea apare, potrivit inițiatorilor, în contextul în care „la nivel european, România se situează pe ultimele poziţii în ceea ce priveşte numărul zilelor libere, astfel că, spre exemplu în 2022, dintre cele 15 sărbători legale, doar nouă se află în timpul săptămânii, cu două în plus faţă de anul trecut”.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentSchema de plafonare a facturilor la gaze și curent, extinsă până la 31 august 2023, iar nivelul până la care se acordă compensări, redus
Articolul următorDupa o betie de pomina, un iesean a ramas fara 16.000 de lei. A fost praduit de o femeie din zona Garii care i-a promis o partida de sex, însă aceasta i-a furat banii
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments