Un nou centru comercial va fi construit in zona Garii

0
758
Un nou centru comercial va fi construit pe șos. Națională, în apropiere de pasarela ACB – Gară, potrivit unui proiect urbanistic aflat în consultare publică și care a fost inițiat de o firmă din Bacău.Compania Padi Development SRL deține o suprafață de aproape 5.500 mp. Pe amplasament, aflat în proximitatea Twinkle Star, conform apix, se află acum 7 construcții, fără valoare istorică, care vor fi demolate. Centrul comercial va fi deservit de 50 de locuri de parcare.

Centrul comercial va ocupa 1.137 mp și va avea o suprafață utilă de 1.200 mp, în timp ce spațiile verzi sunt propuse pe circa 820 mp, iar circulațiile (pietonale și auto) pe o suprafață de peste 3.000 mp.

„Terenul studiat se apreciază a fi oportun pentru dezvoltarea unui spațiu comercial, având în vedere existența unor funcțiuni vecine ce se încadrează în zona de servicii și de asemenea învecinarea terenului studiat cu o serie de locuințe colective pe cealaltă parte a șos. Naționale”, se arată în proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ). După finalizarea etapei de consultare publică, proiectul va ajunge în dezbaterea consilierilor locali.

Inițiatorul planului urbanistic, Padi Development, este o firmă din Bacău, înființată în anul 2017. Anul trecut, firma a avut un singur angajat, o cifră de afaceri de puțin peste 400.000 lei și un profit net similar. În schimb, în 2020, în plin an pandemic, firma a avut o cifră de afaceri de aproape 560.000 lei și un profit net de 2,4 milioane lei.

5 1 vote
Article Rating


Articolul precedentIncendiu la o locuinta din localitatea Erbiceni din judetul Iasi in aceasta seara
Articolul următorFacturi la energie: Care va fi noul mod de calcul și ce prevede programul Rabla pentru becuri
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments