Preotul Remus Dobra, în vârstă de 45 de ani, a murit în urma unui accident rutier. Bărbatul se deplasa pe autostrada A1, pe direcţia Timişoara – Arad, iar în zona localității Vinga s-a izbit violent de un TIR. Bărbatul nu a mai avut nicio șansă și a murit pe loc.
Preotul, care slujea la biserica greco-catolică din Dumbrăvița și Giarmata, s-a izbit de un TIR și, apoi, a fost proiectat într-un parapete de protecție. În acel moment, preotul a fost pur și simplu aruncat din mașină. Bărbatul nu purta centură de siguranță și, mai mult decât atât, avea permisul suspendat. Oamenii legii i-au suspendat dreptul de a conduce, pentru nerespectarea regulilor de depășire. De asemenea, în autoturismul său s-a descoperit că avea centura de siguranță blocată cu un cap de centură fals.
”Pentru că în momentul de față acest lucru nu l-ar mai afecta, conducătorul autoturismului avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată pentru nerespectarea regulilor de depășire. Neadaptarea vitezei la condițiile meteo și nepurtarea centurii de siguranță au „condus” conducătorul auto pe ultimul drum. Nu păcălești doar senzorul centurii de siguranță cu acel mic artificiu, ci te păcălești și pe tine”, a transmis Poliția Română într-o postare pe rețelele de socializare.
La fața locului au intervenit pompierii militari ce aparțin de Detașamentul Arad cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, SMURD Vinga, SMURD TIM Arad, dar și o autospecială pentru descarcerare. Oamenii legii au deschis o anchetă.
Pe rețelele de socializare, Episcopia Greco-Catolică Lugoj a transmis un mesaj, după moartea bărbatului: ”Cu profundă durere sufletească, aducem la cunoștinţă, că în ziua de 27 septembrie 2022 – în mod fulgerător – a trecut la cele veșnice, fratele nostru în Cristos, Rvs. Pr. dr. Remus Dobra, fiind în vârstă de 45 de ani, paroh la Dumbrăviţa şi Giarmata. Înmormântarea va avea loc sâmbătă 1 octombrie. Programul va începe de la ora 12.00 cu Sfânta Liturghie în biserica parohială Dumbrăvița (Str. Perlei colț cu str. Nicolae Bălcescu, Dumbrăvița), apoi va urma Slujba înmormântării”.