În urma ședinței Comisiei de Analiză Tehnică de la APM Iași, s-a luat decizia de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Pod peste Prut la Ungheni. Odată ce se va emite efectiv documentul, urmează ca obiectivul să intre în următoarea etapă – licitația pentru proiectare și execuție.
Proiectul prevede realizarea unui pod rutier cu patru benzi peste râul Prut și crearea legăturii cu autostrada Iaşi – Ungheni. Drumul de legătură se desprinde din viitoarea Autostradă Tg Mureş – Iaşi – Ungheni la km 96+140 şi traversează râulPrut. Lungimea drumului de legătură desprins din Autostrada Tg. Mureş – Iaşi – Ungheni plus cea a podului (până pe teritoriul Republicii Moldova) este de 1.000 m. Drumul de legătură începe de la km 0+000 şi se finalizează la km 1+000, după traversarea râului Prut.