Completul Înaltei Curți a stabilit că decizia CCR privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.
Implicațiile deciziei ICCJ au fost detaliate pentru Gândul de avocatul Adrian Toni Neacșu, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit specialistului în drept, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ICCJ a decis, în esență, că scapă de răspunderea penală toți cei cu infracțiuni mai vechi de 2012 sau 2014.
În toate dosarele în curs – în stadiu de urmărire penală, fond sau apel – se aplică deciziile CCR, adică prescripția mai scurtă. Depinde de infracțiune, dar ca regulă ar fi prescripții de 8 ani sau 10 ani maximum.
„Astfel, în această etapă, pe baza deciziei ICCJ, instanțele urmează să admită contestațiile în anulare, cu consecința anulării hotărârii de condamnare și punerea de îndată în libertate a inculpaților din dosarele menționate, dacă deciziile CCR privind prescripția nu au fost discutate în apel”, a explicat fostul magistrat.
Unul dintre cei mai cunoscuți condamnați care ar putea beneficia de pe urma acestei decizii este Elena Udrea, al cărei avocat a declarat pentru Gândul că va evalua împreună cu clienta lui aplicarea acesteia în cadrul dosarului Gala Bute și, în funcție de rezultatul acestei evaluări și căi care pot fi deschise prin această decizie, va acționa în conformitate.
În baza deciziei de marți a ICCJ, Elena Udrea ar scăpa de dosarul Hidroelectrica și de cel privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009, a declarat pentru HotNews.ro Silvia Uscov, avocata Elenei Udrea. De asemenea, ar urma să scape de dosar și Ioana Băsescu, condamnată și ea în primă instanță în cazul finanțării campaniei electorale, arată sursa citată.
Cine ar putea scăpa de dosarul penal după decizia ICCJ
Zeci de dosare aflate pe rolul instanţelor au fost suspendate de la judecată, în aşteptarea deciziei instanţei supreme privind prescrierea faptelor, acestea urmând cel mai probabil să se închidă. Printre cei care ar putea scăpa de dosarul penal sunt:
- Tudor Pendiuc, fost primar al municipiului Piteşti, care are o condamnare în primă instanţă de 8 ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Dosarul se află în apel la Curtea de Apel Bucureşti.
- Mihai Chirica, primarul din Iaşi, trimis în judecată în ianuarie 2021 de DNA pentru abuz în serviciu cu privire la achiziţia de către municipalitate, prin leasing operaţional, a unor autoturisme Skoda, fapte săvârşite în anul 2013. Dosarul s-a plimbat pe la mai multe instanţe, în final ajungând la Judecătoria Bârlad.
- Nelu Iordache are o condamnare de 12 ani şi jumătate închisoare primită la instanţa de fond pentru evaziune fiscală şi delapidare, într-un dosar în care este acuzat că a înregistrat în contabilitatea fostei companii de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro. Dosarul se află în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti.
- Petru-Constantin Luhan, fost europarlamentar, acuzat că a folosit şi prezentat cu rea-credinţă documente false pentru a obţine pe nedrept fonduri de aproximativ 50.000 de euro de la Parlamentul European. Dosarul se află la instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti.
- Marin Anton, fost deputat PNL, condamnat în septembrie 2021 la cinci ani închisoare, fiind acuzat că a primit în anul 2009, pe când era secretar de stat în Ministerul Transporturilor, o mită de 5,3 milioane euro de la reprezentantul unei companii italiene pentru acordarea unui contract de realizare a noului terminal de la Aeroportul Otopeni. Dosarul se află la Curtea de Apel Bucureşti pentru judecarea apelului, potrivit Agerpres.
În alte trei cazuri, condamnaţi definitiv celebri au fost eliberaţi din închisoare pe motivul că faptele s-au prescris.
- Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR, condamnat definitiv în august 2020, a fost eliberat recent din penitenciar, după ce a executat doi ani din pedeapsa de cinci ani primită în dosarul în care este acuzat că a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
- Vanessa Youness, iubita fostului şef al DGIPI Gelu Oltean, condamnată la trei ani de închisoare pentru că a luat mită un milion de euro, a fost eliberată din închisoare după doar cinci luni de detenţie.
- Adrian Mititelu, patronul formaţiei de fotbal U Craiova 1948, a obţinut suspendarea executării unei pedepse de 3 ani închisoare pentru evaziune fiscală, el fiind eliberat din penitenciar.