George Lazăr a fost, până la sfârșitul lunii ianuarie 2022, prefect al județului Neamț, încă din perioada în care Florin Cîțu căuta susținători pentru candidatura sa la președinția partidului, Lazăr fiind unul dintre aceștia.
Această poziție l-ar fi calificat să fie numit în funcția de secretar de stat în Ministerul Energiei. Numirea lui George Lazăr ca secretar de stat nu putea fi însă făcută în condițiile în care nu prea mai era loc prin minister, au spus, pentru Gândul, surse politice.
Pentru a-l mulțumi pe fostul prefect al județului Neamț, după ce acesta a fost schimbat, în contextul reîmpărțirii de funcții pe criterii politice, reprezentanții Ministerului Energiei s-au hotărât să modifice organigrama instituției și să mai adauge un post de secretar de stat.
Apropiați ai Ministerului Energiei au declarat, pentru Gândul, că nerăbdarea lui George Lazăr să ajungă pe funcție era mare, iar o Hotărâre de Guvern de modificare a organigramei nu ajunge atât de repede la aprobare.
În aceste condiții, s-a ales ca soluție de compromis eliberarea temporară din funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei a lui Dan Dragoș Drăgan, în 10 martie 2022, pentru a-i face loc lui George Lazăr, susțin surse politice. Dan Drăgan a revenit însă o lună mai târziu ca secretar de stat la Ministerul Energiei.
Pe 11 martie, în Monitorul Oficial au fost publicate decizia de eliberare din funcție a lui Dan Drăgan, respectiv de numire a lui George Lazăr în locul lui, ca secretar de stat în Ministerul Energiei.
Imediat după numire, George Lazăr transmitea, printr-un comunicat de presă, că este o funcție extrem de importantă, care îl responsabilizează și care vine ”într-un context european și mondial cu fluctuații pe piața de energie, cu conflictul armat de la granița României, cu o predictibilitate pusă sub semnul întrebării”.
După numire, George Lazăr a primit însă doar funcția de secretar de stat, nu și atribuțiile. Timp de șapte luni, celorlalți secretari de stat le-au fost delegate atribuții – inclusiv lui Dan Drăgan, care, la nici o lună după demitere, a revenit pe funcție -, dar George Lazăr a fost făcut uitat.
Primul ordin pentru delegarea de atribuții pe care fostul prefect îl primește a venit abia pe 23 septembrie, în ciuda faptului că George Lazăr se afla în conducerea Ministerului Energiei din prima parte a lunii martie.
Practic, pentru mai bine de jumătate de an, George Lazăr a fost singurul secretar de stat din Ministerul Energiei fără atribuții și deci fără îndatoriri clare.
În 4 mai 2022, le-au fost delegate prin ordin atribuții numai celorlalți patru secretari de stat, deși George Lazăr se afla și el pe organigramă și era deja pe statul de plată al Ministerului Energiei de două luni.
Lipsa atribuțiilor nu l-a oprit însă pe George Lazăr să meargă în delegații externe plătite de Ministerul Energiei. În luna iunie a acestui an, fostul prefect de Neamț a călătorit în Danemarca pentru a participa la „Annual Global Conference on Energy Efficiency”. Asta în condițiile în care, conform regulamentului instituției, deplasarea intra în atribuțiile altui departament, au mai spus sursele citate.
George Lazăr nu a mai avut până acum legătură cu domeniul energiei, el fiind de profesie avocat și având trei mastere, în drept european, științe penale și dreptul administrației publice.
Din ultima declarație de avere, pe care George Lazăr a depus-o când a fost numit secretar de stat, rezultă că are două terenuri intravilane de 1.100 mp, o casă de 204 mp, din 2021, și un apartament de 86 mp, din 2009, toate fiind în municipiul Roman.
George Lazăr mai deține un autoturism Audi, din 2015, acțiuni la o societate comercială de peste 20.000 de euro, dar și un credit de 460.000 de lei, contractat în 2021, pe care trebuie să îl achite în 25 de ani. Ca prefect al județului Neamț, George Lazăr a încasat în 2021 aproape 144.000 de lei.
Secretarul de stat demis a revenit în funcție în mai puțin de o lună
Dan Dragoș Drăgan, secretarul de stat demis în martie ca să îi facă loc lui George Lazăr, s-a întors pe funcție imediat ce noua organigramă i-a permis.
Numirea lui Dan Dragoș Drăgan în funcția de secretar de stat a venit pe 8 aprilie, la nici o lună după ce tot prim-ministrul l-a eliberat din funcția de conducere de la Ministerul Energiei.