O universitate ieșeană estimează că va cheltui peste 10 milioane euro pentru energie electrică și gaze naturale

0
89

Universitatea pentru Științele Vieții (USV) a lansat o licitație pentru identificarea unor furnizori de energie electrică și gaze naturale, valoarea totală a celor două contracte fiind de peste 46 milioane lei, fără TVA.

Intenția USV este de a semna un acord-cadru pe o durată de 24 de luni, perioadă în care, ulterior, va încheia contracte subsecvente. În cazul energiei electrice, valoarea maximă a contractului ajunge la aproape 18 milioane lei, iar în cazul gazelor naturale de 28 milioane lei.

În cadrul contractelor, USV a inclus 20 de puncte de consum (energie electrică) și, respectiv, 8 puncte (gaze naturale), fiind vorba despre clădirile în care funcționează facultățile și căminele universității. „În funcie de interesele sale, autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a diminua sau suplimenta punctele de consum, în funcție de spațiile în care își desfășoară activitatea”, se arată în caietul de sarcini.

Companiile interesate să participe la procedură trebuie să depună oferte cel târziu pe 10 noiembrie, numărul maxim de operatori care pot participa la acordul-cadru fiind cinci: în funcție de nevoile universității, pe parcursul celor 24 de luni, instituția va încheia contracte subsecvente cu unul dintre cei cinci ofertanți (reofertare) atât în cazul procedurii pentru energie electrică, cât și la gaze naturale.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentGigantul Amazon, cu sediul la Iași, și-a majorat capitalul social cu 200 milioane de lei
Articolul următorDoliu in lumea artistica din Romania! Celebra soprana Mariana Nicolesco a murit la varsta de 73 de ani
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments