Codul muncii urmează să fie modificat, în curând, iar una dintre noile prevederi este o limitare a dreptului actual al angajaților de a avea mai multe contracte de muncă – programul de muncă nu se va mai putea suprapune. Practic, avem pentru prima oară o interdicție expresă cu privire la o situație destul de des întâlnită, inclusiv în cazul multor angajați ai statului, care lucrează, cu suprapunerea programului de muncă, și la stat, și la privat.
Discuții despre posibilitatea încheierii unor contracte de muncă al căror program se suprapune fie total, fie parțial am văzut sau auzit aproape săptămânal de ani de zile. Întrebarea pusă întotdeauna: se poate?, iar răspunsul e că nimic nu interzice expres simultaneitatea unor contracte de muncă cu normă întreagă, iar în susținerea acestei „tăceri legislative” mai sunt și alte două chestiuni: în afara unor situații precum aceea a declarării funcției de bază pentru a beneficia de tichete sau de a evita, mai nou, suprataxarea contractelor part-time, angajatorii nu prea au dreptul să îi chestioneze pe angajați ce alte contracte de muncă mai au, ce fac în timpul lor liber, dacă mai lucrează cu alții ș.a.m.d.. Așadar, mingea e în terenul angajatului, care poate să nici nu spună că mai are un contract de muncă activ. Dar întrebarea există întotdeauna: pot să angajez pe cineva care mai muncește full-time și în alt loc, respectiv pot să am două contracte de muncă full- time?
Răspunsul e că legea nu interzice expres, dar discuția, e de fapt, dacă poți să lucrezi realmente, simultan, în două locuri – fizic, în mod cert, nu se poate. Nu poți să fii la adresa X în intervalul 8:00 – 16:00 și în același timp să fii și la adresa Y. Totodată, ipoteza în care programele nu se suprapun, adică aceea de a munci 16 ore din 24 într-o zi este la fel de puțin plauzibilă din punct de vedere practic – care mai e timpul de repaus, totodată?
