Un profesor de la Colegiul Național „Emil Racoviță” se confruntă cu o maladie ticăloasă. Colegii săi de cancelarie se străduiesc să-l ajute si fac apel la comunitate să-l sprijine.
„Stimați părinți!
În momentul de față, domnul Florin Cazamir, colegul nostru și profesorul de geografie al unora dintre copiii dumneavoastră, se află în stadiul avansat al unei boli cumplite, iar timpul pare să nu mai aibă răbdare. Pentru a încerca o altă variantă de tratament, precum și pentru niște analize de mare precizie în străinătate, e nevoie de o mare, mare sumă de bani. În această situație-limită pentru domnul profesor și familia dumnealui și extrem de dureroasă pentru întregul nostru colectiv, vă adresăm din tot sufletul rugămintea de a ne implica toți, cât de repede se poate (noi am vrea ca mâine să avem o mobilizare generală) pentru strângerea fondului necesar. Pentru moment, suma estimată este de 10.000 de euro, iar apoi, în funcție de răspunsul din Germania, vom mai vedea ce este de făcut”, au transmis profesorii..

Donațiile pot fi adunate la școală (pentru aceasta, vă rugăm să luați legătura cu profesorul diriginte de la clasa copilului dumneavoastră) sau în contul doamnei Paula Cristina Cazamir, soția domnului profesor: RO59INGB0000999912514595. Contul este în lei, am înțeles că mâine doamna încearcă să își deschidă și un cont în euro.