Semnalele că majorările de prețuri ale apartamentelor s-au domolit apar tot mai des, în vreme ce date care arată interesul dezoltatorilor de locuințe (cum ar fi numărul de autorizații de construire) sau al cumpărătorilor (număr de tranzacții) indică scăderi. Cât de activă mai e piața șanterielor rezidențiale? Deși lovită de creșterile de costuri la materiale de construcții, inflație, scăderea veniturilor reale ale populației și accesul mai dificil la creditare, piața rezidențială e, deocamdată, activă: aproape 11.000 de proiecte de locuințe au fost identificate, în diverse stadii de lucrări în primele zece luni ale anului, în creștere cu aproximativ 36% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor centralizate la solicitarea Economedia de consultanții de la IBC Focus, care monitorizează șantiere la nivel național. De subliniat însă că doar 3813 dintre acestea sunt efectiv în construcție și alte aproape 3000 în curs de finalizare sau finalizate.
În primele 10 luni ale anului au fost identificate 10903 proiecte rezidențiale, în vreme ce anul trecut numărul lor, în același interval, era de 8010. În construcție și amenajare sunt mai puțin de jumătate: 4710. Mai precis, împărțirea pe stadii de lucrări arată că la nivel de Intenție și proiectare sunt 128 de proiecte, pe traseu de autorizare – 3116, înainte de execuție – 821, în construcție – 3813, în curs de amenajare – 897, iar finalizate 2128.
După zona București- Ilfov, Clujul și Timișul sunt cele mai active piețe.În ceea ce privește valoarea investițiilor necesare pentru proiecte, Bucureștiul e lider detașat, cu 31,42 miliarde de lei, capitala fiind urmată de Cluj, cu 9,82 miliarde.
Cu toate acestea, există și date care indică reticență. Potrivit INS, în primele opt luni ale anului, s-au eliberat 30620 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 10,5% faţă de perioada 1 ianuarie – 31 august 2021. Conform INS, în luna septembrie 2022, s-au eliberat 3880 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 4% faţă de luna august 2022 şi cu 20,8 % faţă de luna septembrie 2021.
“Într-adevăr, cifrele oficiale indică un număr mai redus de autorizații, dar totuși există în derulare proiecte mari, de impact, a căror durata de execuție este mai îndelungată. Prin urmare, în prezent, la nivel de șantiere nu se observă o scădere atât de drastică”, spune Spătaru.
Potrivit unui studiu realizat de companie și publicat în anuarul Top 100 Antreprenori Generali în Construcții din România, segmentul investițiilor rezidențiale este în top 3 preferințe pentru specialiști, fiind precedat de sectoarele de infrastructură și construcții industriale.
“La nivel de construcții rezidențiale mici (case și duplexuri), în zonele urbane, în continuare vedem același interes crescut în realizarea de astfel de proiecte. De asemenea, de remarcat este și evoluția proiectelor rezidențiale mari, la care încep lucrările – e drept aici facem referire în special la proiecte din zona premium sau mediu, de obicei cu locație bună și proiect de arhitectură ridicat. Tot aici cred că este interesant de observat și interesul față de ofertele dezvoltatorilor care se confirmă prin intermediul portalului pe care îl administrăm (faraagentie.ro, un portal pe care dezvoltatorii își postează direct proiectele, fără intermedierea agențiilor imobiliare, n.red.). În ultima perioadă, am remarcat o creștere considerabilă a activității userilor care vizitează platforma și cer oferte de preț de la dezvoltatori. Desigur, nu știm dacă aceste cereri de oferta sunt de tatonare și studiere a ofertelor, dar indică clar că în continuare există interes pentru achiziția de locuințe”, menționează Spătaru.
Top cele mai mari proiecte rezidențiale în șantier, din baza de date IBC Focus
- Ansamblu rezidențial cu 7000 apartamente, sala fitness, piscină, magazin comercial cu valoare estimată de 2,8 mld lei, în Ilfov
- Ansamblu rezidențial cu 94 imobile locuințe individuale, 4300 de unități locative și 1050 de locuri de parcare din județul Călărași cu valoare estimată la 1,38 mld lei
- Ansamblu cu funcțiuni mixte: 3 imobile cu spații birouri clasa A (8 tronsoane) 3S+P+7E, 3S+P+2E, 12 imobile de locuințe colective 3S+P+25E+Eth, 3S+P+9E+Eth, 3S+P+11E+Eth – 2500 apartamente, hotel Palas 4 stele, 160 de camere și săli de conferință, centru comercial, clinică și grădiniță din județul Iași cu valoare estimată la 955 mil lei
- Cartier rezidențial 25 de imobile de locuințe colective P+2E+3Er, P+5E, sala sport polivalentă, spații comerciale, 2700 de apartamente, faza I: 2 imobile – 4 copruri cu 145 apartamente din județul Bihor cu valoare estimată la 864 mil lei
- Clădire cu funcțiuni mixte S+P+3E- spații comerciale /servicii bancare, birouri și apartamente, parking subteran și suprateran din județul Bistrița Năsăud cu valoare estimată la 601 mil lei