Primarul Mihai Chirica semnează la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației contractul de finanțare prin intermediul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR) a unui proiect de construire a unui ansamblu de locuințe pentru tineri în zona Grădinari – Metalurgie.
Proiectul „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii aflați în situații de risc” vizează construirea a 10 tronsoane cu 188 de unități locative cu suprafață desfășurată totală de 14.317 metri pătrați. Valoarea investiției este de 55.959.766,94 lei, fără TVA.
La acestea se adaugă 45 de stații de încărcare electrică, cu o valoare de 5.538.037,50 lei, fără TVA.
Valoarea totală a proiectului este astfel de 61.497.804,44 lei, fără TVA, respectiv 73.182.387,28 lei, cu TVA, adică aproximativ 14,9 milioane de euro.
Investiția va fi finanțată prin PNRR – Componenta 10 „Fondul local”.
Clădirile vor fi eficiente din punct de vedere energetic, respectându-se conceptul nZEB (Nearly zero-emission building) privind imobilele al căror consum de energie este aproape egal cu zero. Imobilele nZEB au o performanță energetică foarte ridicată, necesarul de energie provenind într-o măsură cât mai mare din surse regenerabile de energie, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la faţa locului sau în apropiere.