Cel mai mare dosar anchetat de Parchetul European / Operațiunea Admiral: Grupuri de crimă organizată răspândite în 22 state, inclusiv în România, acuzate de o fraudă la TVA estimată la 2,2 miliarde de euro/ Kovesi: Este cea mai mare fraudă de TVA descoperită până în prezent în Europa

0
170
Laura Codruța Kovesi

Parchetul European, în cooperare cu agențiile de aplicare a legii din 14 state membre ale UE, a desfășurat, marți, măsuri de investigare simultane, inclusiv peste 200 de percheziții, în legătură cu o schemă complexă de fraudă în materie de TVA bazată pe vânzarea de bunuri electronice populare. Această acțiune a avut loc în Belgia, Cipru, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Portugalia, România, Slovacia, Spania și Slovacia. În cadrul acestei operațiuni emblematice a EPPO, au fost deja efectuate percheziții în Cehia, Ungaria, Italia, Țările de Jos, Slovacia și Suedia la 12 și 13 octombrie 2022.”Toate datele colectate sunt în curs de analiză, iar ancheta privind grupurile de crimă organizată care se află în spatele acestei scheme continuă. Prejudiciile estimate în cadrul operațiunii Admiral se ridică în prezent la 2,2 miliarde de euro. Au fost luate măsuri de recuperare a prejudiciilor, iar mai multe detalii vor fi comunicate imediat ce vor fi cunoscute.
În aprilie 2021, autoritatea fiscală portugheză din Coimbra cerceta o companie care vindea telefoane mobile, tablete, căști și alte dispozitive electronice, fiind suspectată de fraudă cu TVA. Când EPPO și-a început activitatea, în iunie 2021, în conformitate cu obligația lor legală, autoritățile portugheze au raportat cazul către EPPO.

Din punct de vedere național, pe baza anchetei administrative, facturarea și declarațiile fiscale păreau a fi în regulă. Cu toate acestea, procurorii delegați europeni portughezi au decis să investigheze în continuare. Lucrând împreună la nivel transfrontalier, procurorii europeni, procurorii europeni delegați, analiștii în domeniul fraudei financiare ai EPPO și reprezentanții Europol și ai autorităților naționale de aplicare a legii au stabilit treptat legături între societatea suspectă din Portugalia și aproape 9 000 de alte entități juridice și peste 600 de persoane fizice situate în diferite țări. La optsprezece luni de la primirea raportului inițial, EPPO scoate acum la iveală ceea ce se crede a fi cea mai mare fraudă de tip „carusel” în materie de TVA investigată vreodată în UE.Pe baza celei mai recente estimări ale Europol, frauda de tip „carusel” în materie de TVA, sau frauda intracomunitară a comerciantului lipsă (MTIC), este cea mai profitabilă infracțiune din UE, care costă anual aproximativ 50 de miliarde de euro în pierderi fiscale pentru statele membre. Transfrontalieră prin definiție, odată ce atinge un nivel de complexitate comparabil cu cel observat în cadrul operațiunii Admiral, acest tip de fraudă este aproape imposibil de descoperit dintr-o perspectivă pur națională.

Utilizând sistemul central de gestionare a cazurilor EPPO, accesul la bazele de date naționale și europene, cu sprijinul capacității analitice și de investigare a Biroului central al EPPO, precum și al Europol și al actorilor naționali de aplicare a legii, procurorii europeni au reușit să conceapă și să pună în aplicare o abordare comună de investigare a unei întregi rețele de grupuri de crimă organizată.

Procurorul-șef european Laura Kövesi a declarat:

„Prin Operațiunea Admiral, Parchetul European pune în centrul atenției o industrie criminală extrem de sofisticată. Aceasta a prosperat în Uniunea Europeană, în special din cauza limitărilor structurale ale autorităților fiscale și de aplicare a legii naționale, atunci când este vorba de criminalitatea financiară transfrontalieră.

Fără EPPO, pregătirea acestui tip de operațiune ar fi durat ani de zile – sau, mai probabil, nu ar fi avut loc niciodată. Operațiunea Admiral este o demonstrație clară a avantajelor unui parchet transnațional. Când vine vorba de frauda în materie de TVA, dintr-o perspectivă națională, prejudiciile pot fi evaluate ca fiind relativ mici sau inexistente, sau chiar pot rămâne nedetectate. Este nevoie de o vedere din elicopter, pentru a vedea imaginea de ansamblu.

EPPO a avut nevoie de mai puțin de 18 luni de la raportul inițial de infracțiune până la descoperirea unei întregi rețele de grupuri de crimă organizată, responsabile de o pierdere impresionantă de 2,2 miliarde de euro pentru contribuabilii din UE. Cred că aceasta este cea mai mare fraudă de TVA descoperită până în prezent în Europa.”

Lista celor mai importanți parteneri și autorități naționale implicate:

Europol

Poliția federală belgiană

Poliția din Cipru

Biroul juridic al Republicii Cipru

Unitatea de investigații judiciare a Ministerului francez de Finanțe

Biroul regional de taxe din Hessa (Germania)

Biroul de investigații fiscale din Hamburg (Germania)

Biroul de investigații fiscale Schwäbisch Gmünd (Germania)

Biroul de investigații fiscale din Reutlingen (Germania)

Poliția financiară din Atena

Guardia di Finanza din Italia

Serviciul de investigare a infracțiunilor financiare din cadrul Ministerului de Interne al Republicii Lituania

Poliția Marelui Ducat al Luxemburgului

Serviciul de informații și investigații fiscale (FIOD) din Țările de Jos

Departamentul central de investigare a fraudelor fiscale al Autorității fiscale și vamale din Portugalia

Poliția judiciară portugheză

Guarda Nacional Republicana din Portugalia

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București

Prezidiul Forțelor de Poliție din Slovacia

Garda Civilă spaniolă

Parchetul European (EPPO) este parchetul public independent al Uniunii Europene. Acesta este responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE. Printre acestea se numără mai multe tipuri de fraudă, frauda în materie de TVA cu prejudicii de peste 10 milioane de euro, spălare de bani, corupție etc.

EPPO întreprinde investigații, efectuează acte de urmărire penală și exercită funcțiile de procuror în instanțele competente din statele membre participante, până la soluționarea definitivă a cazului. Acest lucru accelerează procedurile și permite o detectare și o urmărire penală cuprinzătoare a rețelelor infracționale la nivelul UE, toate acestea contribuind la o luptă mai eficientă împotriva criminalității financiare.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments