Lista celor mai bogați români în 2022. Fostul lider a pierdut primul loc, iar alte nume importante au ieșit din clasament

0
2018

Aproape toți bogații României au înregistrat creșteri ale averii în 2022. Cea mai spectaculoasă excepție este Daniel Dines, a cărui avere s-a prăbușit o dată cu scăderea cotațiilor acțiunilor UiPath.

Dacă în 2021 găseam pe lista Forbes România 39 de persoane cu o avere netă de peste 500 de milioane de lei, în 2022 înregistrăm 11 prezențe noi. Cei 50 de români au, fiecare, o avere de cel puțin 500 de milioane de lei, iar averile lor cumulate însumează aproximativ 100 de miliarde de lei, cu 20 de miliarde mai mult decât în 2021. Topul Forbes al celor mai bogați oameni din România adună un număr de 26 de miliardari în lei, cu 8 mai mulți decât în anul precedent. Averea netă cumulată a miliardarilor în lei este de peste 84 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 20 de miliarde de lei față de 2021.

Ca urmare a scăderii averii sale, Dines a pierdut primul loc în clasamentul celor mai bogați români în 2022, acesta fiind ocupat în premieră de către frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman.

O evoluție interesantă a averii au înregistrat și cei mai bogați nou-intrați în lista de anul trecut, Ion Stoica și Matei Zaharia, doi dintre fondatorii Databricks. Averea cumulată a „miliardarilor din întâmplare” este de peste 7,5 mld. lei, în creștere cu aproximativ 3 mld. lei față de anul precedent.

Printre cei mai bogați nou-intrați în top anul acesta s-au aflat mai mulți antreprenori activi în industrie sau în domenii care au legătură cu industria, precum Costel Miron (Grup Mairon Galați), Ioan Teslaru (Intertranscom IMPEX) sau Ștefan Cherciu (Casa Noastră). Pe de altă parte, veți remarca și lipsa unora dintre numele prezente în mod tradițional pe lista Forbes, precum familia Adamescu sau Gabriel Popoviciu.

Clasamentul celor mai bogați români în 2022 – TOP Forbes România

Iată ce averi au cei mai bogați oameni de afaceri români anul acesta:

1. Dragoș și Adrian Pavăl (Dedeman) – 13 miliarde de lei

Investițiile fraților Dragoș și Adrian Pavăl în sectorul imobiliar reprezintă o cursă neîntreruptă, fără „pauze de respirație”, bine calculată și adaptată la condițiile pieței.

2. Ion Țiriac (auto, imobiliare, financiar) – 8,5 miliarde de lei

Țiriac Holdings integrează, în prezent, peste 40 de companii private, care activează în domenii precum comerț auto, imobiliare, servicii financiare, operațiuni de leasing și transport aerian, dar și în supraveghere și protecție. Omul de afaceri este cunoscut pentru Banca Comercială Ion Țiriac, prima bancă privată din România, care a fost înființată în 1990. Ulterior, entitatea a devenit Unicredit, iar în urmă cu șapte ani Ion Țiriac și‐a vândut pachetul de acțiuni către grupul italian. Banca și‐a schimbat denumirea în Unicredit Bank. În aceeași perioadă, omul de afaceri a vândut și participația în Metro Group.

3. Daniel Dines (UiPath) – 8 miliarde de lei

Afacerile celei mai importante companii de pe piața de RPA din lume, listată pe Bursa din New York în 2021, nu sunt încă pe profit, dar tehnologia creată de UiPath continuă să apese pedala accelerație. Omul de afaceri își continuă și în 2022 „obișnuita” serie de investiții în companiile românești. Daniel Dines a achiziționat în această primăvară, prin intermediul vehiculul său de investiții Ice Vulcan Properties Ltd, înregistrat în Cipru, un pachet de 9,57% din RodBun, unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul agricol românesc.

4-5. Ion Stoica și Matei Zaharia (Databricks) – 7,5 miliarde de lei

Ion Stoica și Matei Zaharia au ajuns miliardari „din întâmplare“. Sau, cel puțin, fără intenție. Iar compania pe care au fondat-o se află abia la început.

6. Florin și Măriuca Talpeș (Bitdifender) – 4,7 miliarde de lei

Business-ul soților Talpeș își consolidează poziția drept unul dintre cei mai importanți producători de soluții de securitate informatică atât în România, cât și la nivel global.

7. Ștefan Vuza (Chimcomplex) – 4,5 miliarde de lei

Ștefan Vuza conduce unul dintre cei mai importanți producători de produse chimice din România, cu strategie orientată spre eficiență tehnologică și energetică, chimie verde circulară și investiții în hidrogen.

8. Anastasia Soare (Anastasia Beverly Hills) – 3,4 miliarde de lei

Anul acesta, mogulul sprâncenelor se clasează pe locul 38 în clasamentul celor mai bogate antreprenoare din America întocmit de Forbes SUA, cu o avere estimată la 660 de milioane de dolari, în creștere cu 22% de la 540 mil. dolari, în 2021.

9. Anca Vlad (Grupul Fildas-Catena ) – 2,8 miliarde de lei

Compania Fildas Trading, nava‐amiral a grupului controlat de Anca Vlad, cea mai puternică femeie din business‐ul românesc, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 4,6 miliarde de lei, cea mai mare din istoria distribuitorului de produse farmaceutice, lansat în 1991.

10. Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu (One United Properties) – 2,5 miliarde de lei

Pentru Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, 2022 a adus diversificarea portofoliului One United Properties, prin extinderea segmentului de birouri și diviziei de retail și prin achiziții strategice.

11. Iulian Dascălu (Iulius) – 2,1 miliarde de lei

Antreprenorul Iulian Dascălu, cel mai mare proprietar român de centre comerciale moderne, s-a axat în ultimii ani pe dezvoltarea de proiecte mixte, cu componente de birouri și rezidențiale, mizând pe principalele centre de afaceri din afara capitalei: Iași, Cluj-Napoca și Timișoara.

12. Iulian Stanciu (eMag) – 2 miliarde de lei

Iulian Stanciu a transformat eMag într-o afacere de miliarde, iar acum retailerul are toate premisele pentru a se transforma într-o fabrică pentru unicorni.

12. Alin Niculae și familia (petrol, imobiliare) – 2 miliarde de lei

Familia Niculae este implicată activ în business, iar de numele ei se leagă multe investiții, de la aproape 20 de proiecte rezidențiale până la birouri, precum Maria Rosetti Tower, dar și proiecte boutique, precum Mendeleev Office 5, Eminescu Offices, Rosetti Tower şi Oscar One.

14. Zoltan Teszari (RCS&RDS) – 1,9 miliarde de lei

Digi (RCS&RDS) a înregistrat, anul trecut, venituri de 1,4 miliarde de euro, în creștere cu 12,7% față de 2020. De altfel, grupul, care deține o poziție puternică pe segmentul serviciilor de televiziune, internet fix și telefonie fixă în România, este unul dintre cei mai importanți contribuabili la bugetul de stat și a virat taxe și impozite în valoare de 62 milioane de lei în luna septembrie. În total, în primele nouă luni ale acestui an, valoarea contribuțiilor fiscale ale filialelor din România s‐a ridicat la 724 milioane de lei.

15. Dan Ostahie (Altex) – 1,7 miliarde de lei

Deși Banca Națională i-a refuzat preluarea Porsche Bank, Dan Ostahie și-a văzut în continuare de domeniul pe care-l cunoaște foarte bine: retailul. Altex a înregistrat anul trecut un profit record: 129,4 milioane de lei.

16. Radu Dimofte (HoReCa și imobiliare) – 1,6 miliarde de lei

Pe lângă KFC, Pizza Hut și Taco Bell, Radu Dimofte mai deține companii care operează francizele Paul și Hard Rock Cafe. Compania Midi Development operează restaurantul Hard Rock Cafe din nordul Bucureștiului, iar Moulin D’Or operează, începând cu noiembrie 2008, brutăriile Paul. O altă componentă importantă din portofoliul lui Radu Dimofte o reprezintă zona imobiliară și hotelieră. El deține zeci de mii de metri pătrați de spații de birouri și comerciale.

17. Gruia Stoica și Vasile Didilă (Grampet) – 1,2 miliarde de lei

Pentru frații Gruia Stoica și Vasile Didilă, care controlează de peste 20 de ani afaceri cu transporturi feroviare în România și sud-estul Europei, anul 2021 s-a aflat sub semnul speranței că investițiile PNRR vor mai pune pe picioare infrastructura feroviară beteagă a țării. Cea mai emblematică afacere din cadrul Grampet, Grup Feroviar Român (GFR) este unul dintre principalii operatori de transport feroviar de marfă zonali, cu peste 20% din trafic internațional. Compania a obținut anul trecut o cifră de afaceri de 771,9 milioane de lei, în creștere cu 11% față de anul precedent, și un profit de 13,8 milioane lei, o scădere
de 56%.

17. Augustin Oancea (Tinmar Energy) – 1,2 miliarde de lei

Pe lângă Tinmar Energy, în portofoliul omului de afaceri se află și business‐ul Intercereal, important jucător în domeniul cerealelor din Ialomiţa, achiziționat în 2020 de la omul de afaceri Ioan Niculae, fondatorul grupului de firme din agribusiness Interagro. Preluarea companiei din agricultură a fost o decizie importantă pentru grupul Tinmar, în pofida provocărilor din piață de la acel moment: pandemia, seceta și liberalizarea pieței de energie electrică. De altfel, anul 2020 a fost un an al investițiilor pentru companie, alocând un buget de peste 100 de milioane de euro. Astfel, pe lângă suma de 5 milioane de euro dedicată achiziției de utilaje agricole, Tinmar a continuat investițiile în sectorul energiei regenerabile, unde deținea în operare 77 MW‐parcuri fotovoltaice.

19. Familia Mihai (FAN Courier) – 1,1 miliarde de lei

Printre altele, în 2021, FAN Courier a intrat pe piața din Republica Moldova, unde și‐a propus să devină lider de piață în următorii 2‐3 ani și a investit în FAN Delivery, primul start‐up mentorat de companie
(o platformă de personal shopping, cu livrare rapidă) ce are planuri de dezvoltare în 10 orașe în 2022. FAN Delivery, start‐up‐ul lansat în luna decembrie 2021 de către FAN Courier, își desfășoară activitatea în București, Cluj, Timișoara, Brașov și Iași. De asemenea, compania de curierat a inaugurat în primăvara acestui an hub‐ul regional din Cluj‐Napoca. Acesta este al doilea ca mărime, după cel de la Ștefăneștii de Jos, de lângă București, construit în urmă cu zece ani și modernizat recent. Investiția în proiectul din Cluj‐Napoca s‐a ridicat la 14,5 milioane de euro.

19. Ioan Popa (Transavia) – 1,1 miliarde de lei

Grupul Transavia, la cârma căruia se află nu doar fondatorul Ioan Popa, ci și fiica acestuia Theodora Popa, care ocupă poziția de vicepreședinte, număra la finalul lui 2021 peste 2.200 de angajați, 400 de hale, patru ferme de producție vegetală, două fabrici de nutrețuri combinate, trei abatoare, o fabrică de procesare a cărnii și 29 de ferme de creștere a păsărilor în opt județe din România, precum: Alba, Cluj, Sibiu, Brașov, Mureș, Timiș, Harghita și Caraș Severin, având o suprafață de teren agricolă cumulată de 10.000 de hectare.

19. Cezar Ropotan (Arabesque) – 1,1 miliarde de lei

Cezar Rapotan este caracterizat prin discreție. Omul de afaceri din Galați, cu un debut puternic în anii ‘90, nu iese prea des în presă, însă rezultate muncii sale se văd în datele financiare. Cea mai mare companie din portofoliul său este distribuitorul de materiale de construcții Arabesque, cu afaceri de peste 2,4 miliarde de lei și un profit net de peste 139,9 milioane de lei în 2021, cele mai bune rezultate financiare raportate de la înființare, în 1994.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments