Pasiunea pentru munca de poliție este inspirațională

0
80

Alin seamănă bine cu tatăl său, atât din punct de vedere al trăsăturilor de fizionomie și morale, cât și al carierei alese: nobila profesie de POLIȚIST.

Este un tânăr, de doar 21 ani care a decis rapid ce drum să aleagă, în ceea ce privește parcursul său profesional. Din clasa a X-a i-a spus tatălui său că își dorește să devindă polițist.

Acesta, știind ce riscuri presupune munca de poliție pentru siguranța personală și câtă disponibilitate de lucru peste program trebuie să ai, a încercat să-i prezinte fiului atât aspectele pozitive cât și cele negative ale unei posibile cariere în poliție.

Tatăl lui Alin nu a luat în calcul un singur lucru: că pasiunea cu care își desfășura el însuși activitatea polițienească și dragostea cu care vorbea despre profesia sa, au reprezentat un model puternic pentru fiul său și au sădit în sufletul copilului dorința de deveni, la rândul lui, om al legii, mereu în slujba cetățeanului.

Un polițist adevărat nu îmbracă niciodată haina aroganței în relația cu cetățeanul!, este mesajul marcant transmis de tată fiului său.

Alin a absolvit în urmă cu câteva zile Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, cu media 9,21 și a fost repartizat la Secția nr. 3 Poliție Rurală Popricani. Îi urăm succes în activitate, putere de muncă și dorință de dezvoltare profesională.

Domnului Manghiuc Petrică, tatăl lui Alin, îi transmitem felicitări pentru întreaga carieră! Acesta a lucrat la inițial ca ajutor șef de post, apoi, timp de 15 ani la investigații criminale, ulterior devenind șeful Postului de Poliție Costești, din zona Tg. Frumos. Cu toate acestea, dragostea pentru judiciar i se citește în voce. De asemenea, îi mulțumim pentru exemplul dat fiului său, care este un câștig pentru Poliția Ieșeană.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments