Un restaurant din Iași a fost închis vinerea trecută de comisarii Protecției Consumatorilor după ce în bucătăria localului au descoperit nereguli sanitare grave. Mâncarea era preparată cu alimente expirate, depozitate în condiții insalubre, în lăzi frigorifice neigienizate, iar unele produse semifabricate erau congelate pentru a fi preparate ulterior. “A fost verificat restaurantul operatorului economic SC Bon Choix SRL din Iași, la care s-au constatat abateri și care a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 7.000 lei, la care se adaugă măsura complementară de oprire temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor”, se arată într-un comunicat al Protecției Consumatorilor Iași.
Interesant este faptul că firma în cauză apare pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice cu o declarație pe proprie răspundere că entitatea nu a desfășurat activitate de la data înființării (în anul 2019) și până la data de 31.12.2021.
“Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Iași a desfășurat o acțiune de control a operatorilor economici care prestează servicii de alimentație publică din Iași, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și ai Poliției Române”
Abaterile constatate au fost:
– folosirea unor materii prime cu data minimă de consum depășită- depozitare necorespunzătoare a produselor, respective unele produse semifabricate, congelate pentru a fi preparate ulterior