”Spiderman” a fost prins iar în flagrant. Un barbat spargea locuinte patrunzand pe geamul de la baie

0
84

Un individ din Galați care a spart mai multe locuințe, pătrunzând pe geamul de la baie, a ajuns, din nou, după gratii. Bărbatul a fost poreclit ”Spiderman” pentru că reușea să pătrundă în apartamentele situte la etajele superioare cățărându-se pe tronsoane. În iulie abia ieșise din pușcărie, unde mai fusese deja de două ori, tot pentru spargeri de locuințe.

”În perioada august – septembrie 2022, la nivelul Poliției Municipiului Galați, s-au sesizat mai multe infracțiuni de furt din locuință privind sustragerea a diferite bunuri și valori, având ca mod de operare – escaladarea tronsonului de la bloc și forțarea geamului de la baie.

În cadrul cercetărilor efectuate în aceste cauze, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Galați, au obținut date și informații despre persoana bănuită de comiterea infracțiunilor menționate, iar în data de 03 noiembrie 2022, în jurul orei 17:30, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Galați și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, au prins în flagrant delict un bărbat de 43 ani, din municipiul Galați, la scurt timp după ce acesta a părăsit un apartament de la etajul 1, situat într-un bloc de locuințe pe strada Oltului, unde pătrunsese în prealabil, pe geamul de la baie, prin escaladarea tronsonului blocului. În momentul depistării, bărbatul de 43 ani avea asupra sa diferite valori, inclusiv bijuterii, precum și o șurubelniță pe care ar fi folosit-o la forțarea închizătorii geamului de la baie.

Cel în cauză a fost condus la sediul Poliției Municipiului Galați în vederea continuării activităților de cercetare, iar în urma administrării probatoriului s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore a acestuia, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați cu propunerea corespunzătoare”, informează I.P.J. Galați.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments