Ieri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă și folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.
În cauză s-a reținut faptul că, în luna octombrie 2022, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat specializat în introducerea și distribuirea pe teritoriul României a unor însemnate cantități de țigarete de proveniență extracomunitară, cu eludarea formalităților vamale impuse pentru indigenizarea acestora, cu eludarea plății taxelor vamale, a accizei și a taxei pe valoare adăugată exigibile pentru astfel de bunuri.
În urma activităților de urmărire penală efectuate, la data de 12.11.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu polițiști de frontieră din cadrul I.G.P.F. au prins în flagrant pe raza județului Cluj un transport de 600.000 de pachete cu țigarete (12 milioane de țigarete), netimbrate. În urma verificării documentelor folosite pentru a justifica tranzitul de mărfuri, a rezultat că au fost folosite înscrisuri referitoare la ale bunuri decât cele transportate în realitate.
În cursul zilei de astăzi, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpatului reținut în cauză.
Cercetările sunt continuate pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul I.G.P.F. și I.P.F. Iași.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.