O organizație neguvernamentale și o agenție de modelling din Iași sunt investigate în urma unor suspiciuni că racolau copii pentru a fi exploatați sexual. Astfel de situații s-au sesizat și în alte județe.
Ancheta a pornit de la cinci cazuri reclamate
Polițiștii și procurorii DIICOT scotocesc astăzi domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor persoane juridice implicate într-un dosar de trafic de minori.
Oamenii legii susțin că, în perioada 2000-2016, mai multe persoane vătămate, minore la data comiterii faptelor, ar fi fost recrutate prin intermediul unei organizații neguvernamentale și a unei agenții de modelling, înființate în Iași.
Conform sursei amintite, victimele erau ulterior exploatate sexual, prin manipulare și abuz emoțional.
Momentan, au fost identificate cinci persoane vătămate, informează Poliția, care au beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.
Morel Bolea, acuzat de mai multe abuzuri
Mărturii absolut șocante ale victimelor au fost publicate la Antena 3 CNN din partea mai multor adolescente care au fost recrutate ca fotomodele.
Victimele acuză fapte precum abuz sexual și psihologic, acte de tortură, manipulare la sediul comun al fundațiilor Kasta Morrely, o agenție de modă pentru tineret, și Erodemos, o organizație pentru implicarea tinerilor în proiecte civice.
Conform sursei amintite, tinerele membre trebuiau să renunțe la familie, prieteni și să se dedice lui Morel Bolea, cel care coordona cele două firme.