Ministerul Educației (ME) a publicat lista nominală cu cei 164 de elevi olimpici care, în anul școlar trecut, au obținut medalii sau mențiuni la competițiile internaționale. Potrivit celui mai nou ordin de ministru care reglementează sumele corespunzătoare premiilor obținute, aceștia vor primi o bursă de merit de olimpic internațional în valoare de 638 de lei (mențiune), până la 2.550 de lei (medalie de aur).
La Iasi sunt cinci elevi care vor beneficia de bursa merit olimpic. Este vorba despre Andreea Boldureanu, eleva la Colegiul National din Iasi care a obtinut anul acesta medalia de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Științele Spațiului pentru Juniori, iar Daniel Hanganu a luat medalia de aur la Olimpiada Balcanica de Geografie. De la Colegiul National „Costache Negruzzi” , Matei-Teodor Dumitras a obtinut medalia de argint la Olimpiada Internațională Științele Pământului, iar Andrei Fedorenciuc a luat medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Geografie. Medalia de aur a obtinut-o si Radu Ionut Stoleriu de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, competitie care a avut loc in perioada 28 iunie – 4 iulie.
“Cuantumurile premiilor pentru rezultatele înregistrate la olimpiadele/concursurile internaționale au fost semnificativ majorate în acest an prin hotărâre de Guvern: 20.000 lei – premiul I absolut (cu punctaj maxim), 15.000 lei – premiul I/medalie de aur, 12.500 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 10.000 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz și 6.000 lei – mențiune (sau diplome echivalente).