Una dintre cele mai cunoscute și influente femei din mediul de afaceri botoșănean a decedat fulgerător.
La nici 57 de ani, Daniela Șfaițer, soția presedintelui Poli Iasi – Cornel Șfaițer, a decedat. Descoperirea complită a fost făcută chiar de soțul ei, în dimineața zilei de duminică, în bucătăria casei. Din păcate intervenția cadrelor medicale nu a mai putut schimba nimic, fiind constatat decesul.
Căsătorită de peste 35 de ani cu Cornel Șfaițer, Daniela Șfaițer nu a fost doar femeia din spatele unui om puternic. Chiar dacă recunoaște că s-a ”hrănit” din forța pe care a primit-o de la soțul său. ”Cornel Șfaițer m-a schimbat, m-a educat practic să fiu un om puternic. El m-a lăsat să muncesc, să mă zbat, să văd ce înseamnă să fiu mamă, să fiu soție, să fiu partener de afaceri”, spunea Daniela Șfaițer.
”…eu îmi dau seama, le văd durerea. Eu sunt născută la o zi mare, pe 2 februarie. Așa mi-au spus toți preoții, că eu sunt lăsată să dau. Le văd durerea și disperarea, trebuie să fie cineva să îi ajute. Și îi ajut pe toți indiferent ce probleme au, mai ales copiii bolnavi”, mărturisea Daniela Șfaițer.
Nu a mai apucat să își vadă împlinit visul. Însă faptele bune cu care și-a înnobilat întreaga viață vor rămâne în inima tuturor celor care au cunoscut-o.