Vlad Cristian Timiş, fiul lui Radu Timiş, patronul fabricii de mezeluri Cris-Tim, a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare în regim de detenție, fiind găsit vinovat de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și deținere fără drept, de droguri de mare risc pentru consum propriu în formă continuată. Sentința Tribunalului Prahova, din 6 decembrie 2022, nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară, relatează Ziarul Incomod.În același dosar a fost condamnat la aceeași pedeapsă și partenerului lui Vlad Timiș, Florin Daniel Stoian. De la acesta din urmă, judecătorii prahoveni au decis să confiște mașina, un VW Touareg, folosită la traficul de droguri.
Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost filat şi ulterior prins de DIICOT în timpul unei tranzacţii care a avut loc pe raza judeţului Prahova.Surse apropiate de anchetă au precizat că tânărul Timiş a fost prins în data de 14 septembrie 2020, la intrarea în Câmpina dinspre Sinaia.
Procurorii aveau informaţii că Vlad Timiş urma să se întâlnească cu un colaborator de-al său de la care urma să primească banii primiţi din vânzarea unei cantităţi de cocaină. Cei doi au fost prinşi în flagrant, chiar pe o stradă adiacentă DN1, care duce spre comuna Cornu.