Primarul Mihai Chirica a sustinut o conferinta de presa in care a adus precizari cu privirele la audierile de ieri.
„Este vorba despre un subiect fierbinte ce a atras atenţia întregii ţări. Este foarte neplăcut pentru instituţia noastră. În calitate de primar eu semnez şi emit documente administrative, în jur de 7.000 pe an. Instituţiile statului trebuie să îşi facă datoria. Calitatea mea a fost cea de suspect motivată de semnarea tutror autorizaţiilor de construire. Modalitatea de acţiune a fost una foarte vizibilă. În cursul zilei de ieri (n.r. 14 decembrie 2022) tot aparatul administrativ de conducere a fost chemat la audieri. Tot departamentul de Urbanism practic. Cel ce este vinovat trebuie să plătească! Nu am nici cea mai mică emoţie pentru nimic! Știu foarte clar ce fac şi cum fac. În spatele meu sunt 600 de persoane, iar eu sunt doar un demnitar. Este vorba de imaginea întregului oraş!”, a conchis primarul Mihai Chirica.