S-a stabilit pedeapsa fostului primar Gheorghe Nichita: 5 ani şi o lună de puşcărie

0
228

Fostul primar Gheorghe Nichita şi-a aflat pedeapsa definitivă. Tribunalul Vaslui a stabilit ieri timpul pe care Nichita îl va petrece după gratii în urma condamnării sale definitive din dosarul „Amanta”.

Faptul că luarea de mită din dosarul proiectului managementului integrat al traficului a fost comisă în paralel cu acţiunile ce au dus la condamnarea din dosarul „Amanta” i-a adus un spor de pedeapsă.

Conform legii, când două sau mai multe infracţiuni au fost comise de o persoană înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, se reţine aşa-numitul „concurs de infacţiuni”, iar la ultima pedeapsă se adaugă o fracţiune din prima.

Lui Nichita i s-a aplicat o primă pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru luare de mită, în 2020. Fostul primar a fost încarcerat la Botoşani şi eliberat anul trecut doar pentru a se confrunta cu al doilea rând de acuzaţii, pentru instigare la abuz în serviciu.

Şi pentru aceasta a primit o condamnare tot de 5 ani de închisoare. Prin contopirea celor două condamnări, a rezultat o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni de închisoare, la care se va adăuga o pedeapsă complementară de 5 ani de interzicere a dreptului de a fi primar sau de a ocupa o funcţie de conducere într-o firmă. Decizia adoptată de Tribunalul Vaslui nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de trei zile.

Din pedeapsa totală de 6 ani şi 8 luni, urmează să fie scăzute perioadele petrecute deja de Nichita în spatele gratiilor, în arest preventiv sau în executarea primei condamnări. În total aproximativ un an şi 7 luni. Prin urmare, fostul primar va trebui să execute o pedeapsă de 5 ani şi o lună.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments