Primăria Municipiului Iași va organiza în noaptea dintre ani „Revelionul Iașului”. Spectacolul va avea loc în Piața Palatului Culturii în seara zilei de sâmbătă, 31 decembrie 2022, cu începere de la ora 21.00.
Pentru concertul de Revelion municipalitatea a contractat nume importante ale muzicii românești precum Carla’s Dreams, Keo, Ovidiu Lipan Țăndărică și Andreea Lazăr. Acestora li se vor adăuga tineri artiști ieșeni și câțiva artiști oferiți drept bonus de către firma contractată de municipalitate.
Spectacolul va include la miezul nopții obișnuitele focuri de artificii, cu minim 2.000 de lovituri, corelate pe fond muzical. În funcție de condițiile meteorologice și tehnice, evenimentul va include un spectacol de lumini cu lasere și drone.
Toate serviciile aferente „Revelionului Iașului”, inclusiv scenotehnică, cazări, deplasări, taxe etc. vor fi prestate de R & A Events & Concerts SRL-D, pentru o sumă totală de 553.700 lei, fără TVA.