Un influent om de afaceri din Ploiești, Doru Morcovescu a fost găsit mort în camera propriului hotel. Bărbatul s-ar fi sinucis

0
235

Un om de afaceri prahovean a fost găsit mort, joi după-amiază, în incinta hotelului pe care îl deţinea în Ploieşti şi care este unul dintre cele mai mari hoteluri din oraş.

Decesul a fost constatat de către un echipaj al ambulanţei, care nu au putut face nimic pentru a îl salva pe bărbatul în vârstă de 61 de ani, scrie News.ro.

Surse judiciare au declarat că omul de afaceri Doru Morcovescu, cu o avere estimată la câteva milioane de euro, a fost găsit spânzurat joi după-amiază, în jurul orei 17:00, în incinta hotelului Prahova din centrul Ploieştiului.Un echipaj al serviciului de ambulanţă a mers la faţa locului, însă cadrele medicale nu au putut face nimic, bărbatul prezentând „semne clare de deces”, conform oficialilor acestei instituţii.

Poliţia judeţeană Prahova a anunţat că a fost deschis un dosar care vizează infracţiunea de ucidere din culpă.Omul de afaceri Doru Morcovescu, care activa în industria ospitalităţii, era cunoscut drept unul dintre milionarii în euro ai judeţului Prahova.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentPrima reacție a familiei lui Pele după ce legendarul fotbalist s-a stins din viață la 82 de ani
Articolul următorDrama batranilor uitati de familii in spitalele iesene. Echipa medicala este singura lor alinare: „A fost văzută de medicii de gardă dar a dorit foarte mult sa rămîna internată, fiica se află în Olanda„
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments