Abandonată la naștere, Alina din Iași și-a găsit mama naturală, după 31 de ani: „A mers la discotecă cu cineva, a fraierit-o să se culce cu el și așa am rezultat eu”

0
514

O tânără româncă și-a căutat cu disperare mama naturală timp de 14 ani, iar în toamna anului 2022 a reușit, în sfârșit, să o cunoască pe femeia care a adus-o pe lume. Iată povestea emoționantă a Alinei Pâșu.

Tânăra în vârstă de 31 de ani mărturisește că întâlnirea mult așteptată nu a fost atât de emoționantă pe cât și-a imaginat, entuziasmul micșorându-se în decursul anilor în care timp a căutat-o.

Alina Elena Pâșu a fost dată spre adopție la vârsta de doi ani, fiind crescută de o profesoară de la Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” dinIași.

Deși nu știa că este adoptată, Alina, acum în vârstă de 31 de ani, a simțit mereu legătura dintre ea și mama sa este una nu foarte apropiată.

La vârsta de 17 ani, bănuiala fetei s-a confirmat, iar de atunci românca a făcut tot felul de demersuri pentru a-și găsi părinții adevărați.

Timp de 14 ani a sperat să își strângă mama în brațe

În urmă cu aproximativ patru luni, Alina Elena Pâșu și-a cunoscut, în cele din urmă, mama naturală, după 14 ani de căutări.

În luna septembrie, tânăra a postat un mesaj pe un grup de pe Facebook numit ”Copiii niciodată uitați ai României”.

Întâlnirea a fost emoționantă, dar tânăra mărturisește că i-ar fi plăcut să o cunoască pe cea care i-a dat viață mai devreme.

„Mi-am găsit mama, este din comuna Bălțați. Am înțeles că o soră de-ale mamei a contactat-o pe doamna care s-a ocupat de dosarul meu și așa am luat legătura cu ea. Eu zic că, într-un fel, e cam târziu.

Am încercat să fac demersurile când aveam 17 ani și 3 luni, dar nu aveam resurse, erau alte metode atunci și am renunțat. Acum am 31 de ani, sunt altfel, sunt matură, am un bebe, impactul nu a mai fost atât de mare, însă mama a plâns când m-a văzut.

La 17 ani, sigur, impactul ar fi fost mai mare, acum nu a mai fost emoția aia. Când mi s-a confirmat că sunt înfiată am plâns. Am cerut să-mi explice motivele pentru care m-a abandonat, dar mama adoptivă spune o chestie, mama mea naturală spune total altceva.

Pe cine să cred? Nu am unde să verific. Angajații de la căminul unde am fost lăsată e posibil să fie pensionați, bunici naturali nu am, au murit.

Într-adevăr, dacă putea și dacă voia, putea să mă caute, dar, din câte am înțeles de la ea, mama adoptivă i-a interzis.

Mama adoptivă neagă, spune că ar fi putut să vină să mă vadă. Adevărul nu am de unde să-l știu, le-am acceptat pe amândouă”, a mărturisit Alina Elena Pâșu.

„A zis că mă va vizita, dar nu o forțez”

De asemenea, tânăra a aflat că mai are încă trei frați, însă nu a reușit încă să-i cunoască.

Alina i-a cerut informații mamei sale naturale și despre tatăl său, astfel că a aflat că ea este rodul unei aventuri.

„Mai am trei frați, dar sunt frați doar de pe mamă. Cu ei încă nu m-am văzut, poate mai încolo. Ei sunt mai mici decât mine. Nici pe tatăl meu nu am reușit să-l cunosc.

Mama mi-a spus că a mers la discotecă cu cineva, a fraierit-o să se culce cu el și am rezultat eu. Am înțeles că el nu a mai vrut să aibă de-a face cu ea, nu mai știe nimic de el”, a declarat tânăra.

Alina a mai povestit că vorbește aproape zilnic cu mama sa naturală, îi trimite poze și chiar plănuiesc, în ciuda distanței care le desparte, să facă în așa fel încât să se viziteze.

„Vorbim aproape zilnic prin mesaje, am și sunat-o de câteva ori. Ținem legătura, îi trimit poze cu nepoata. Partea proastă este că ea stă în Verona și nu vine prea des în România.

Eu m-am mutat în Timișoara, deoarece soțul și-a găsit aici un serviciu mai bine plătit și, fiind în concediu de creștere a copilului, am putut să ne mutăm cu ușurință.

Nu știu cât o să poată să vină mama naturală în Timișoara. A zis că 

o să mă viziteze, dar n-o forțez”, a adăugat Alina Elena Pâșu.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments