Deputatul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, presedintele PNL Neamt, a fost achitat definitiv miercuri de Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta, intr-un dosar in care era acuzat de DNA ca a cerut de la un om de afaceri suma de 500.000 lei pentru a interveni pe langa ministrul Mediului in vederea numirii unei persoane in functia de director general al Administratiei Nationale „Apele Romane”.
Un complet de cinci judecatori de la Instanta suprema a respins apelul DNA si a mentinut decizia de achitare aplicata in mai 2022 de un complet de trei judecatori de la aceeasi instanta.
In acelasi dosar, au fost achitati Vlad Marcoci (fost deputat PSD si fost director la Administratia Bazinala de Apa Siret) si omul de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean, ambii trimisi in judecata pentru cumparare, respectiv instigare la cumparare de influenta.
Motivul invocat de judecatori pentru achitarea celor trei este ca „fapta nu exista”.
Procurorii DNA sustin ca, in perioada 4 – 27 noiembrie 2019, deputatul Corneliu Cozmanciuc ar fi pretins suma de 500.000 de lei, lasand sa se creada ca va interveni pe langa Costel Alexe, ministrul Mediului din acea perioada, pentru ca acesta din urma sa numeasca in functia de director general al Administratiei Nationale „Apele Romane” o persoana apropiata de omul de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean.
Omul de afaceri avea contracte cu Apele Romane si era interesat sa aiba un om apropiat la conducerea acestei institutii publice. Cel care urma sa intermedieze afacerea era Vlad Marcoci, fost director la Administratia Bazinala de Apa (ABA) Siret.
Conform DNA, banii urmau sa fie remisi in doua transe, iar cel care trebuia sa asigure plata era Ciufudean.
Numirea respectiva nu s-a mai produs. La 21 ianuarie 2020, in functia de director general al ANAR a fost numita o alta persoana.
Omul de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean a mai fost trimis in judecata de DNA in doua dosare, in care este acuzat ca i-a mituit pe Victor Sandu si Cristian Bratanovici, fost director general, respectiv fost director adjunct al Administratiei Nationale „Apele Romane”.
Vlad Marcoci a fost presedinte executiv al PSD Neamt pana in aprilie 2016, fiind un apropiat al actualului lider al organizatiei social-democrate Ionel Arsene, insa cei doi s-au certat, iar Marcoci a demisionat din partid si s-a inscris in PNL.
Marcoci a ocupat mai multe functii si demnitati: deputat PSD de Neamt (2012 – 2016), presedinte Administratia Fondului pentru Mediu (2009 – 2010), presedinte al CJ Neamt (2006 – 2008), prefect al judetului Neamt (2000).