Procurorii DNA a trimis miercuri în judecată firma FRUCTAVIT SRL și pe administratorii ei pentru o presupusă fraudare a fondurilor UE cu 375.000 euro, potrivit unui comunicat.
Proiectul vizat este înființarea unei ferme de afine ecologice pe un teren de 20 de hectare concesionat de la de la Primăria Hârșeni (județul Brașov).
Comunicatul integral:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a patru inculpați pentru fraudarea fondurilor europene cu o sumă estimată la 375.000 euro.
Două persoane fizice, administratori ai SC FRUCTAVIT SRL, pentru infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (4 acte materiale).
O persoană fizică fără calitate specială, pentru complicitate la infracțiunea anterior menționată
SC FRUCTAVIT SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (4 acte materiale).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada mai 2014-mai 2017, cei doi inculpați administratori ai SC FRUCTAVIT SRL, cu ajutorul celei de-a treia inculpate, ar fi folosit și prezentat cu rea-credință o serie de documente ori declarații false și inexacte, aferente celor patru cereri de plată depuse la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Cererile au fost depuse în cadrul unui proiect finanțat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) având ca obiect înființarea unei ecoferme de afin pe un teren de 20 de hectare concesionat de la de la Primăria Hârșeni (județul Brașov).
Pe baza acestor documente, societatea comercială și cei doi inculpați ar fi obținut pe nedrept fonduri europene în cuantum total de 1.883.302 lei (aprox 375.000 euro).
Concret, cei doi administratori cu ajutorul celei de-a treia persoane ar fi simulat procedurile de achiziție pentru cele două tipuri de lucrări, respectiv de înființare a plantației de afin, precum și de executare a sistemului de împrejmuire pentru plantația de afin.
Prin simularea derulării celor două proceduri de atribuire, beneficiarul proiectului finanțat, SC FRUCTAVIT SRL, ar fi oferit contractele de lucrări necesare proiectului unor firme controlabile și interpuse în circuitul financiar de doi dintre inculpați. Astfel au fost create premisele pentru creșterea artificială a prețurilor de achiziție în cadrul proiectului, pentru achiziționarea ”la negru” a materialelor necesare înființării și împrejmuirii plantației și pentru obținerea unor sume nejustificate din fondurile europene.
Între documentele întocmite în fals de inculpați sunt acte care se referă la procedura de ofertare, analiză a ofertelor, de selecție a firmelor, rapoarte de evaluare, declarații de conformitate și imparțialitate, etc.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor aparținând administratorilor SC FRUCTAVIT SRL.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale- Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.