Firme de casă ale primarului comunei Bârnova, Mihai Bălan, încasează anual zeci de mii de euro pentru servicii pe care le prestează populația, respectiv cei care plătesc taxe pentru ca aceste servicii să fie prestate. Printre serviciile care se regăsesc doar pe hârtie, dar remunerate pentru absența lor, se regăsesc serviciile de curățenie și asfaltare. În 2022 au fost atribuite 3 contracte în valoare de 15.000 de euro pentru servicii de curățenie și igienizare a spațiului public. Banii s-au încasat, dar serviciul în sine s-a lăsat așteptat. Mai mult, și serviciul de salubritate comportă sincope grave, drept pentru care, din lipsa containerelor pentru reciclarea selectivă, mare parte din deșeuri ajung în Iași. Bârnovenii au obosit să caute soluții în locul celor plătiți să facă acest lucru și cer referendum pentru demiterea primarului Bălan.
Locuitorii comunei Bârnova sunt din ce în ce mai oripilați de combinațiile edilului lor, de lipsa efectivă de servicii publice care în acte sunt contractate din bani publici din în fapt sunt absente. În comuna condusă de Mihai Bălan, oamenii sunt sfâșiați de haitele de câini, trotuarele sunt inexistente, serviciile de salubrizare sunt plătite pentru a nu presta activitatea de strângere a deșeurilor, oamenii fiind nevoiți să aducă gunoiul menajer sau cel reciclabil în Iași, în timp ce alții îl aruncă direct pe terenurile virane din jurul comunei. Această mizerie administrativă care naște frustrări și revolte în rândul plătitorilor de taxe și impozite, se pare că nu a mișcat deloc lucrurile în comuna păstorită de putoarea pe nume Mihai Bălan.
“Mizeria din comuna Bârnova crește văzând cu ochii, zilnic. Acțiunile societății civice sunt inutile, atâta timp cât UATB ( n.r. Unitatea Administrativ Teritorială Bârnova) nu intervine pentru pastrarea curățeniei. Anual, UATB plătește, minim, peste 15.000 €, pentru “servicii de curățenie”. Această sumă, deși este una mare, nu a reușit să “ajute” autoritățile în curățarea comunei. Cetățenii au intervenit pentru a strânge foarte multe mizerii, însă nu o pot face la nesfârșit. O administrație responsabila trebuie sa învețe să își facă treaba, fără a fi nevoie ca cetățenii să o facă mereu. Au fost numeroase acțiuni de strângere a mizeriilor de pe jos, însă este timpul să căutăm soluții eficiente pentru stoparea aruncării acestor mizerii peste tot. UATB are toate măsurile legale la dispoziția sa pentru a opri acest fenomen nociv: amenzile, camerele de supraveghere, dar si fondurile europene. Atâta timp cat UATB este dispusă sa “doneze” 10.000 € pentru un eveniment off-road, poate să ofere 10.000 € si pentru strângerea unor mizerii. Ca să nu mai vorbim că, în loc să fi cheltuit peste 8.000 €, pentru niște “ornamente” de sărbători, putea să îi fi investit în curățenia absolut necesară. Mai demult, în timp ce strângeam mizeriile de pe jos, domnul primar al comunei Bârnova lauda Rusia. Așa că, nu mai văd oportună intervenția cetățenilor pentru a strânge aceste mizerii, atâta timp cât banii sunt deja plătiți pentru aceste acțiuni, dar si cât timp UATB are alte priorități. Văd oportună intervenția cetățenilor pentru a obliga UATB să își facă treaba…. Am încercat pe cale verbala, însă UATB a arătat ca nu pune cetățeanul pe primul loc. Astfel, un avocat sau chiar mai mulți, ar fi soluția perfectă pentru rezolvarea tuturor problemelor sau, de ce nu, un referendum…”,este de părere Ștefan Cristian, unul dintre bârnovenii revoltați.
Zeci de mii de euro irosiți de Bălan pentru un dezastru ecologic
Pentru a demonstra revolta legitimă a locuitorilor comunei Bârnova, vom parcurge câteva licitații pe SEAP initiate de primarul Mihai Bălan.
În martie 2022, Primăria Bârnova inițiază o licitație pentru contractarea de “Servicii de curățenie comunală” (șanturi, rigole, deșeuri,etc), contract care este adjudecat de S.C. LIZADY&RUSELI S.R.L. din Neamț (firmă cu doar 4 angajați) contra sumei de 25.312 lei. Potrivit caietului de sarcini, firma contractată ar fi trebuit să pună la dispoziția comunei Bârnova, personal pentru efectuarea de servicii de curățenie și igienizare, la cererea beneficiarului (adunat resturi menajere și alte deșeuri, înlăturat vegetația verde sau uscată etc.)
Cinci luni mai târziu, o procedură similară este inițiată pentru achiziția de “Servicii de curățenie și igienizare domeniu public”, servicii contractate de S.C. LAV FAM RUSU S.R.L. Iași (firmă cu doar 3 angajați) contra sumei de 25.312. Acesteia îi urmează, în noiembrie 2022, o altă licitație cu același obiect de activitate, respectiv “Servicii de curățenie si igienizare domeniu public al comunei Bârnova”, contract care revine aceleași firme S.C. LAV FAM RUSU S.R.L. , pe o sumă identică cu cea din contractul anterior.
La finalul lunii noiembrie 2022, Primăria Bârnova, lansează o selecție de oferte pentru achiziția unui “Pachet de decorațiuni iluminat festiv 3D (Moș Crăciun, Om zăpadă, omuleț turtă, sanie 3m și reni)”, în urma căreia găsește o firmă – S.C. ELBA COM S.A., care se angajează să furnizeze întregul pachet contra sumei 40.791 lei.
“Primarul comunei Bârnova, cel care “iubește” comunismul ( a lăudat Rusia, dar și pe Ceaușescu), este obligat, prin legislația în vigoare, să se asigure că gunoaiele nu sunt pe drum, ci sunt strânse. În anul 2022, au fost cheltuiți peste 15.000 € pentru gunoaiele de pe drum. Gunoaiele încă sunt acolo, pe drumuri. De asemenea, prin Poliția Locală, domnul primar poate să se asigure că amenzile sunt date. Pot fi accesate fonduri europene pentru strângerea acestor gunoaie, însă NU în Bârnova. Plătim bani mulți pentru această stare medievală în care ne aflăm… Foarte mulți. Taxele și impozitele cresc, însă calitatea serviciilor este ZERO…”, mai susține Ștefan Cristian.
Gunoaiele reciclabile din Bârnova ajung în containerele din Iași
În opinia altor bârnoveni, mizeria care se regăsește peste tot în Bârnova nu este cauzată de lipsa spiritului civic al bârnovenilor, ci de lacunele edilitare și obtuzitatea primarului Mihai Bălan.
“În calitate de consilier local am depus în aprilie 2021 proiect pentru montarea de coșuri de gunoi mici pe străzile circulate din Bârnova. Consilierii din PSD și PNL ( oamenii primarului ) au respins proiectul. În decembrie 2021, pentru a doua oară, am depus un proiect similar, dar consilierii din PSD și PNL au respins din nou proiectul. Punctul meu de vedere e că mai întâi să fie montate coșuri și abia apoi poți avea pretenția ca oamenii să arunce gunoiele în coș. În schimb la noi s-au montat niște bannere de parcă oamenii pot pune gunoaiele în bannere …”, susține consilierul Radu Tiron.
Pentru ca tabloul general să fie într-o notă și mai grotească, în completarea celor spuse de consilierul bârnovean, locuitorii nemulțumiți mai punctează o altă problemă, respectiv dispariția containerelor mari pentru gunoiul selectiv.
“Pe străduța mea nu se colectează selectiv. Urc toți sacii în mașină și îi duc în Iași. Ce soluție aș fi putut adopta, alta decât aruncarea acestora în gunoiul menajer? Acum, după sărbători, am garajul plin de deșeuri reciclabile. Ce fac cu ele? Sper să le pot duce în Iași, în containere specializate”, susține Liliana Gabriela Rosu.
Contractele pentru pietruirea drumurilor s-au evaporat
Ca și cum gunoaiele omniprezente nu ar încununa pe deplin imaginea deplorabilă a mediului insalubru în care își duc viața plătitorii de taxe și impozite din Bârnova, prin grija primarului Mihai Bălan, bârnovenii se mai confruntă și cu noroaiele până la glezne în care înoată după fiecare ploaie. Și în acest caz, remediul numit fonduri bugetare nu a avut efectul scontat , o picătură din acest remediu fiind folosită pentru frecție la picior de lemn, iar grosul pentru astupat găurile negre ale hulpavilor din caracatița administrativă și privată.
În iunie 2022, primăria condusă de Mihai Bălan contractează firma S.C. PAO INTERNATIONAL GROUP S.R.L. Iași (firmă cu 3 angajați și o cifră de afaceri declarată în 2021 de 1,6 milioane lei, o creștere explozivă după ce în anul 2020, Niță Lucia Alexandra, cea care controlează această firmă, a prins o serie de contracte pe filieră liberală) pentru furnizarea de granule, criblură, nisip fin, pietre mici, pietriș, piatră fărămițată și concasată, amestecuri de piatră, amestec de nisip și pietris și alte agregate necesare acoperirii drumurilor din pământ din comună. Acest contract de 96.984 lei lei este competat de un altul încheiat în septembrie 2022 cu firma Tehno Steel Group Construct S.R.L. pentru suma de 83.850 lei, care vizează furnizarea unor agregate similare. Ulterior, organizează o altă licitație care vizează lucrări de reparații drumuri comunale, în valoare de 83.160 lei, care îi revine firmei OTIS STAR GRUP S.R.L. Niciun contract dintre cele 3 încheiate nu a fost dus la bun sfârșit.
“Atât timp cât UATB plătește peste 60.000 € pe an, pentru un pietriș inexistent și ineficient, pentru drumuri jalnice care nu beneficiază de lucrările contractate, nu cred că vom scapă curând de aceasta situație demnă de anii Evului Mediu”, mai susține Ștefan Cristian.