În această perioadă, în care ne revenim după o pandemie, avem război la graniță și ne confruntăm cu multiple provocări economice globale, România are nevoie mai mult decât oricând de stabilitate. Românii vor un guvern eficient, care să garanteze soluții imediate în fața oricărui pericol.
Astăzi avem o coaliție de guvernare funcțională, sub conducerea unui prim ministru liberal, dl. Nicolae Ciucă. Executivul și-a atins obiectivele din programul de guvernare și țintele asumate până acum prin PNRR.
Dar calendarul angajamentelor asumate în fața românilor continuă, de aceea este important să continuăm cu același focus până vom putea duce la bun sfârșit toate promisiunile.
În acest context, discuțiile despre rocadă sau o eventuală renegociere a portofoliilor sunt premature și riscă să genereze instabilitate. Mai sunt multe lucruri de făcut înainte de a schimba macazul, de aceea mă aștept la mai puține vorbe și mai multe fapte.
Noi, ca membri ai guvernului, trebuie să ne preocupăm acum de finalizarea PNI Anghel Saligny pentru a dezvolta comunitățile, să finalizăm adoptarea legilor educației care sunt nu doar jalon PNRR ci și cheia dezvoltării societății, să găsim soluții concrete pentru a sprijini persoanele vulnerabile în lupta cu prețurile crescute la energie și alimente, să finalizăm autostrăzile promise și să sprijinim agenții economici.
Guvernul Nicolae Ciucă a demonstrat că este un guvern performant, care s-a bazat mai mult pe fapte decât pe vorbe. O arată cifrele: astăzi, România este țara cu cea mai mare creștere economică dintre toate statele membre UE. Trebuie să continuăm această guvernare responsabilă care anul trecut a înregistrat investiții record în economie de cca 73 mld de lei.
Să lăsăm deci discuțiile despre funcții și să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut.
La treabă, că avem promisiuni de dus la bun sfârșit!