Păcurari: Clădire-monument, sediu de universitate, se vinde cu 3,8 milioane euro

0
179

Universitatea Apollonia a scos la vânzare clădirea monument istoric cunoscută drept „Casa Beldiman – Penescu”, din Păcurari, pentru o sumă de 3,8 milioane euro, conform unui anunț care poate fi consultat pe site-urile de profil.

Clădirea are o suprafață construită de 1.760 mp, iar cea utilă este de 1.524 mp. Pe terenul aferent imobilului sunt amenajate 15 locuri de parcare. Monumentul istoric are 4 niveluri, iar ultimele reparații capitale datează de la începutul anilor 2000.

„Casa Beldiman-Penescu este o clădire monument istoric care a fost construită la începutul secolului al XIX-lea, a suferit dese reparații și modificări de-a lungul timpului. A rămas în istorie fiind reședința puternicii familii boierești Beldiman, dar a marcat și istoria presei românești, prin apariția primelor numere din ziarul Adevărul. În anul 1899, casa din Păcurari era în proprietatea familiei Micu, iar pe la 1925 a avocatului Leatris, care a dărâmat vechiul zid înconjurător. A locuit-o mai apoi și primarul Constantin B. Pennescu”, este descrierea imobilului de pe Wikipedia.

Monumentul istoric se află la intersecția străzilor Păcurari – Fătu, în apropiere de Biblioteca Centrală Universitară.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentS-a prescris infracțiunea de luare de mită și într-o anchetă DNA care a anchetat în premieră o șpagă între firme corporatiste. Șeful Oracle recunoscuse că primise mită de 570.000 de euro pentru a le face reduceri de preț la licențe IT
Articolul următorŞeful Vămii Iaşi, acuzat de luare de mită, iese din arest la domiciliu. Acesta va fi cercetat sub control disciplinar
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments