Preotul din Suceava care a botezat un bebeluș în urma cu doi ani, iar după 12 ore copilul a decedat, este acum urmărit penal pentru ucidere din culpă.
Procurorii se bazează pe concluziile medicilor legiști care au analizat condițiile în care a murit băiețelul.
Raportul realizat de medicii legiști din Capitală la doi ani de la moartea bebelușului din Suceava arată că moartea acestuia a survenit în urma înecului cu apă, după ce acesta a aspirat lichidul aflat în cristelniță.
Conform raportului, medicii sosiți la biserică au scos aproape 100 de mililitri de lichid din corpul băiețelului. În plus, după botez, copilul a fost așezat pe spate și nu a putut elimina acel lichid, cu toate că echipajul SMURD a fost solicitat și a ajuns în timp util.
Cotradictoriu, în primul raport realizat pe plan local, medicii legiști de la Suceava transmiseseră la vremea respectivă că moartea nu a fost una violentă și au susținut că moartea a fost provocată de o pneumonie virală.