Starea de semi-abandon în care se află aruncat Muzeul “Mihail Sadoveanu” reaprinde războiul dintre moștenitorii scriitorului și Consiliul Județean Iași. Nicicând în istoria Iașului, patrimoniul acestui oraș nu a fost mai ignorat cu intenție ca azi. Casa de la Iași a scriitorului Mihail Sadoveanu stă să cadă. Gâuri prin care poți să bagi pumnul, brăzdează zidăria clădirii muzeu de pe Aleea Sadoveanu. Minciuna și ignoranța au luat locul poveștii și sălășluiesc de decenii în clădirea devenită ruină. Până și celebrele pesonaje sadoveniene au fost pângărite. Cățeaua curții poartă numele Lizuca, iar ultima intervenție asupra clădirii s-a făcut acum mai bine de 40 de ani în urmă. De atunci, șefii CJ Iași susțin că au alocat bani de reparații, dar probabil că s-au rătăcit pe drum sau prin alte buzunare. Cheltuielile de personal și cele de întreținere sunt de 10 ori mai mari decât veniturile, iar expertizele tehnice făcute în ultimii ani vorbesc despre o tragedie în cazul unui cutremur cu mai mult de 5 grade Richter.
Muzeul Mihai Sadoveanu este un pericol pentru cei care îi calcă pragul, atât din rândul vizitatorilor cât și al personalului. Zidurile clădirii sunt fisurate, de la temelie și până la stâlpii de susținere ai acoperișului, dar clădirea continuă să funcționeze cu public, printr-o decizie criminală a administratorilor.
Utima intervenție asupra clădirii Muzeului „Mihail Sadoveanu”, a avut loc în perioada 1978-1980, fiind vorba de lucrări de restaurare pentru deschiderea muzeului, care a fost inaugurat în 1980,cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea scriitorului. De atunci, s-au facut expertizări tehnice în anii 1990 și 2009, fără însă ca acestea să fie urmate și de intervenții de consolidare. De ce nu s-a alocat 43 de ani niciun leu pentru salvarea acestui bun de patrimoniu, pare a fi o nebuloasă chiar și pentru șefii județului, care s-au avântat în tot felul de scuze și motivații infantile.
“Consiliul Județean este la curent cu situația Muzeului „Mihail Sadoveanu”, a cărui clădire s-a aflat timp de 10 ani în litigiu. Din cauza situației juridice nu a fost posibilă, până acum, includerea într-un proiect amplu de reabilitare și restaurare, dar au fost alocate fonduri pentru reparații curente în baza solicitărilor făcute de Muzeul Național al Literaturii Române Iași, instituție care administrează clădirea. Investiții sunt prevăzute și pentru acest an, sumele urmând să fie aprobate odată cu votarea în plen a bugetului județului pe 2023”, susține Andrei Cazacu, administratorul public al județului .
Potrivit șefilor județului, în anul 2022 au fost realizate o serie de lucrări, respectiv reparatii curente ale încălzirii centrale, reparatii curente la acoperiș, burlane, prize de pâmânt, instalația de apă, la fațada de la intarea în clădire și lucrări de izolare și semnalizare ale zonei din jurul turnului, cu bandă de avertizare și indicatoare.
Surse din cadrul Consiliului Județean Iași susțin că în cazul unui cutremur mai mare de 5 grade pe scara Richter, clădirea s-ar transforma într-un morman de moloz. Nici măcar aceste scenarii sumbre nu i-au mișcat pe șefii județului, care asistă impasibili la moartea unui alt monument al Iașului. Bine că li s-a servit pe tavă de căte instanță, că drumul imobiliar este deschis!
Cheltuieli de zece ori mai mari decât venituri
Potrivit unei situații contabile pe anul trecut, Consiliul Județean Iași a avut anul trecut cheltuieli de aproximativ 390 mii lei (cheltuieli de personal – 367.831 lei; cheltuieli utilități – 13.160,07 lei și cheltuieli de întreținere- 6.610,10 lei), în timp ce veniturile s-au situat în jurul valorii de …37.357 lei, respectiv venituri realizate din vizitare – 16.129 lei și venituri din alte activități- 21.227 lei. La un calcul simplu, în cursul anului trecut, muzeul din capătul Copoului s-a bucurat de prezența a 1344 vizitatori, o medie de 3-4 vizitatori pe zi. Practic, cea mai mare parte din venituri sunt datorate vizitatorilor care vin în grupuri organizate, în rest find zile în care sulfa vântul prin holdele de bălării din curte și camerele crăpate.
2 decenii de luptă cu statul pentru recuperarea averii lui Sadoveanu
„Casa cu turn”, construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, a fost, inițial, reședința lui Mihail Kogălniceanu. Între anii 1917 și 1919, casa a fost închiriată de prințesa Maria Cantacuzino, și l-a găzduit pe compozitorul George Enescu. Din anul 1918, casa a intrat în proprietatea lui Mihail Sadoveanu (1880-1961). Familia prozatorului a locuit în „vila cu turnișor pătrat” din Copou timp de optsprezece ani ,până în 1936, când s-a mutat la București. În biroul pe care și-l schimba dintr-o încăpere în alta, după inspirație, Sadoveanu a scris în jur de 35 de cărți.
“În acest moment nu există nici un litigiu pe patrimoniul Muzeului „Mihail Sadoveanu”, activitatea de revendicare imobiliară promovată de Herfurt Smaranda Caterina fiind soluționată definitiv de Judecătoria Iași prin sentința civilă nr. 9553/2021 (dosar nr. 21097/2011) cu perimarea acțiunii”, a precizat Andrei Cazacu.
În urmă cu 2 decenii, urmașii lui Sadoveanu au deschis acțiuni în instanțe pentru reîntregirea averii familiei. Jongleriile statului cu pământurile, casele şi iazurile lui Sadoveanu i-au pun pe urmaşii scriitorului în imposibilitatea de a putea dobândi averea bunicului sau străbunicului lor. Chiar dacă dovada calităţii de moştenitori s-a făcut în faţa fiecărei comisii care a analizat veridicitatea solicitărilor de reconstituire a proprietăţilor lui Sadoveanu, care de altfel au şi fost validate, punerea în posesie a întârziat să se facă din mai multe considerent ce ţin îndeosebi de interesele instituţiilor locale de a tergiversa aplicarea legii.
La Iași, moștenitorii aveau de primit o suprafaţă de 5,2 hectare de teren amplasată pe aleea care poartă numele scriitorului, chiar pe locul unde funcţionează în prezent Muzeul „Mihail Sadoveanu”, şi se întinde până spre zona Breazu, cuprinzând şi terenul de sub construcţiile actualului hipodrom al USV Iași, administrat de Institutul Agronomic. Atât responsabilii institutului, cât şi cei ai Muzeul Literaturii Române, în jurisdicţia căruia se află muzeul, nu au recunoscut dreptul de proprietate al urmaşilor lui Sadoveanu, în speţă al Catincăi Smaranda Herford, nepoata de drept şi unicul moştenitor al scriitorului, mai exact copilul primei fiice a scriitorului, Despina Iulia, născută în anul 1902, unul din cei 10 copii ai lui Sadoveanu. Potrivit unuia dintre avocaţii care au reprezentat interesele nepoatei lui Mihail Sadoveanu, primele demersuri făcute către municipalitatea ieşeană datează din anul 2003.
Pe data de 10 noiembrie 2005 a fost înregistrată la Primăria Iaşi solicitarea privind reconstituirea dreptului de proprietate pe o suprafaţă de 5,2 hectare de teren, dar amplasamentul nu e liber, acesta aflându-se în administrarea Institutului Agronomic. Moştenitorii au făcut însă dovada faptului că Sadoveanu a avut teren acolo. Potrivit fiului unicei moştenitoare a scriitorului, Johan Herford, solicitarea făcută autorităţilor locale a fost pentru restituirea a 10 hectare de teren, ci nu a 5, 2 hectare.
“De şase ani de zile am fost plimbaţi cu “zăhărelul” de către funcţionarii administraţiei locale din Iaşi. Partea ciudată a acestei decizii este însă că noi am cerut înapoierea a zece hectare, dar suprafața s-a înjumătățit la 5,2 hectare şi, nu în locul unde se afla terenul. Aceasta deoarece Institutul Agronomic,cel care se pretinde “proprietar”, dar pe lucruri care de fapt nu-i aparţin, nu doreşte să dea înapoi ceea ce nu-i aparţine. Acest institut a ajuns în proprietatea a 52 de hectare la 22 ianuarie 1951 conform procesului verbal de “predare-primire “ nr. 549003/04 oct.1950 pe care le-a preluat de la Secţia Agricolă a Raionului Iaşi. Legea Reformei Agrare de după 1945 l-a deposedat de pământ şi pe străbunicul meu, astfel Secţia Agricolă a Raionului Iaşi, s-a trezit peste noapte cu un cadou de 52 de hectare, plus Casa străbunicului, actualul Muzeu “M.Sadoveanu””, a spus Dan Herfod, strănepotul scriitorului. Într-un final, decizia instanței nu a reușit să repare deloc prejudiciul pe care statul l-a făcut familiei Sadoveanu, atât terenul cât și clădirea muzeu revenind în proprietatea statului care, azi, dar și acum 40 de decenii în urmă, și-a dovedit adevărata putere de fariseu în administrarea unui patrimoniu.
