Anca Marinela Bradu și Tudor Andrei, mamă și fiu, au ales să se înroleze în același timp în sistemul militar, mama în cadrul Ministerului Apărării Naționale, la Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”, în cadrul programului de soldați gradați rezerviști voluntari, iar fiul în Ministerul Afacerilor Interne, la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni.
Destinul a făcut ca cei doi să parcurgă modulele de pregătire generală în același timp, unul la Iași, iar celălalt în Suceava. Tudor Andrei a depus de curând jurământul de credință față de patrie, iar Anca urmează să facă acest lucru în perioada imediat următoare.,,Am facut acest pas, deoarece mi-am dorit dintotdeauna să port uniforma militară, să-mi servesc patria. Sunt o persoană organizată, disciplinată și întotdeauna am iubit sistemul militar. Am întâlnit aici oameni foarte bine pregătiți, înțelegători și relaționez foarte bine cu ceilalți colegi care sunt înscriși în cadrul acestui modulul de pregătire. Este una dintre dorințele mele de suflet și pot afirma cu mândrie că îmi place totul aici, de la hainele militare și armament, până la instrucția militară.
Gândindu-mă la faptul că voi depune jurământul militar în același perioadă cu fiul meu, eu aici, în Armata României, ca soldat gradat rezervist voluntar, iar el ca viitor subofițer în cadrul Jandarmeriei Române, mă face să fiu mândră și împlinită sufletește că am ales amândoi această cale. Singurul meu regret este acela că nu am acest pas mai devreme”, ne-a declarat Anca Marinela Bradu.
Noi, camarazii din Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”, îi felicităm pe amândoi pentru alegerea făcută și le dorim o carieră plină de provocări și satisfacții profesionale!