Au fost anunțați primii artiști care vor urca pe scenele Neversea în această vară

0
58

Organizatorii Neversea au anunțat primii artiști care vor urca pe scenele de pe plaja din Constanța în această vară.Salvatore Ganacci, descris ca fiind ”unul dintre cei mai excentrici DJ-i din line-up-ul de festivaluri” se întoarce pe scena Neversea:Timmy Trumpet și cea mai puternică trompetă din mainstage-ul unui festival va fi de asemenea prezent la Constanța.
Primul val de artiști este completat și de Alok, Don Diablo, Morten, SOFI TUKKER, Grasu XXL Live, Nicole Cherry, Rareș x Adi Istrate x Erika Isac, Spike Live și Ștefania, care vin la a cincea ediție a celui mai mare festival de pe o plajă din Europa, care va avea loc în perioada 6-9 iulie, în Constanța, pe plaja Neversea, subliniază organizatorii.

”Pentru prima dată pe scena principală a festivalului Neversea va urca ALOK, DJ-ul numărul 4 în lume. Este unul dintre artiștii care a reușit să-și construiască o carieră impresionantă, ocupă locul 4 în clasamentul realizat anual de publicația DJ Mag și are o comunitate uriașă de fani în întreaga lume, cu peste 50 de milioane de urmăritori pe rețelele sociale.
Este filantrop și e implicat în problemele legate de schimbările climatice, de protejare a mediului și a comunităților indigene și este unul dintre cei mai iubiți DJ-i în Brazilia, iar acest lucru a fost demonstrat încă o dată în cadrul petrecerii de final de an, care a avut loc în Fortaleza, Brazilia. 1,2 milioane de oameni au celebrat intrarea în noul an alături de Alok și invitații săi.
Brazilianul își continuă călătoria în 2023 prin lumea muzicii dance cu lansarea unei noi producții intitulate ,,Work With My Love”, la care a colaborat cu britanicul James Arthur. Piesele lansate de Alok au peste 3 miliarde de stream-uri pe platforma Spotify, iar în această vară se vor auzi și la Neversea.
MORTEN este considerat unul dintre cei mai bine cotați producători/DJ-i din noul val, este de origine daneză și în luna iulie ajunge pe mainstage-ul festivalului Neversea.
A cunoscut o ascensiune extraordinară datorită colaborării cu David Guetta în cadrul proiectului Future Rave, o marcă de sunet în zona de cultură dance. 2019 a fost anul în care muzica electronică s-a reinventat odată cu apariția acestui proiect. În 2021, Morten a marcat cea mai puternică nouă intrare în Top 100 DJ Mag, direct pe locul 39.
Olandezul DON DIABLO este unul dintre artiștii care nu cunoaște cuvântul ,,limită”, este artistul despre care se spune că trăiește în viitor. Șeful Hexagon a reușit să vândă primul concert NFT din lume, ,,Destination Hexagonia” cu o sumă uriașă – 1,2 milioane $, a urmat proiectul ,,HΞXHIBIT III” – o colecție digitală care are corespondență în lumea reală. Această operă digitală a fost vândută unui muzeu care deține opere originale ale unor mari artiști precum Andy Warhol, Keith Haring sau Jean-Michel Basquiat. Opera lui Don Diablo a fost achiziționată cu suma de 1.2 milioane dolari, fiind pentru prima dată în istorie când o operă de artă în format fizic este atașată unui NFT. În 2022, a avut o expoziție specială, ,,Endless Voyage by Don Diablo”, deschisă la Jasky Gallery în Amsterdam.
DON DIABLO a fost invitat să participe la Stream to Regreen, eveniment organizat de Națiunile Unite în cadrul programului pentru protejarea mediului înconjurător (United Nations Environment Program), alături de Papa Francisc, Angela Merkel (fostul Cancelar al Germaniei), Antonio Guterres (Secretarul General al Națiunilor Unite), Gisele Bündchen (Ambasador UNEP Goodwill & Supermodel) și Dr. Jane Goodall (Mesagerul pentru pace al Organizației Națiunilor Unite).
Olandezul a fost invitat să deschidă Bienala Internațională de Artă din Veneția, alături de DRIFT în primul eveniment indoor realizat cu ajutorul dronelor. Pe Spotify, Don Diablo are peste 6,67 milioane de accesări pe lună. În această vară, artistul revine pe scena principală a festivalului Neversea.
Dacă spui doar excentric nu e de ajuns, pentru că e aproape imposibil să-i descrii aparițiile live. SALVATORE GANACCI este acel DJ care iese din ceea ce înseamnă convențional. A lansat piese la care a lucrat cu Sanjin și Jillionaire de la Major Lazer, iar clip-ul oficial pentru ,,Money in my mattress”, o producție lansată împreună cu Trinidad James, a fost considerat de MTV ca fiind ,,cel mai ciudat lucru la care să te uiți toată ziua”.
A urmat colaborarea cu Tujamo pentru „Jook It”, iar în 2019 a lansat cu label-ul Owsla, deținut de Skrillex, single-ul ,,Horse”. Ganacci reușește să atragă publicul într-un mod aparte, aparițiile live ale suedezului au devenit virale pe platformele de social media. Jurnaliști de la Billboard, Mixmag și New Musical Express au scris editoriale despre set-urile live ieșite din comun ale lui Ganacci”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments