Victor Pițurcă, fostul selecționer al echipei naționale de fotbal, apare din nou în centrul atenției, asta după ce a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar legat de o achiziție publică făcută în pandemie prin firma fiului său, Alexandru Pițurcă. Suspectat că ar fi fost ”omul din umbra” acestei controversate afaceri cu măști medicale destinate Ministerului Apărării Naționale (MApN), Victor Pițurcă este ”legat”, acum, de o altă licitație pe care procurorii DIICOT au ”demontat-o” pas cu pas.
În scenariu apare, acum, Claudia Naboiu – fiica lui Victor Pițurcă – aceasta fiind asociat la firma SC MYKLAND IMOBILIARE SRL, administrată, potrivit DIICOT, de Constantin Şpak-Boldici, nimeni altul decât ginerele fostului mare portar al Universității Craiova și secund al Naționalei, Gabriel Boldici. Victor Pițurcă este, de altfel, nașul lui Constantin Şpak-Boldici.
”Afacerea Extensiv” are, însă, ramificații spectaculoase, mai multe firme – potrivit procurorilor DIICOT – punând în aplicare un plan în urma căruia au reușit să obțină o proprietate a SC Extensiv Com SRL, deținută de frații Eugen și Nicu Mihăilescu. Este vorba despre 4 hectare aflate între Parcul Romanescu și cartierul cu același nume, acolo unde se află și stadionul de fotbal al echipei Extensiv Craiova, intrată în faliment în anul 2010.
Victor Pițurcă, fiica și ginerele său, audiați la DIICOT
Victor Pițurcă este audiat luni, 27 februarie, de către procurorii DIICOT, în dosarul referitor la cumpărarea – un preț subevaluat, în urma unui plan dinainte stabilit de firmele participante la licitație – stadionului Extensiv din Craiova.
Procurorii o audiază în acest dosar și pe fiica fostului selecționer, Claudia, dar și pe Mihai Naboiu – ginerele lui Victor Pițurcă – proprietarul unei firme de demolări, potrivit surselor Gândul.
Stadionul Extensiv – construit de fraţii Eugen şi Nicu Mihăilescu în 1998 – a fost scos la licitaţie pentru a acoperi prejudiciul produs bugetului de stat de proprietarii complexului din Craiova.
Arena care aparține firmei Extensiv SRL, aflată în procedură de faliment, a fost achiziționată – pe 12 noiembrie 2021 – de S.C. AGROFERT LAND INVEST SRL la un preţ de numai 60 euro/mp, iar statul şi creditorii firmei falite reclamă că au fost păcăliți, potrivit informațiilor obținute de Pro Sport.
”Pașii pregătitori”, descoperiți de DIICOT
Gândul prezintă și alte informații în exclusivitate din acest dosar în care procurorii DIICOT acuză reprezentanții mai multor firme că s-au aliat pentru a cumpăra terenul respectiv cu un preț subevaluat, respectiv 2,6 milioane de euro, ceea ce însemna doar aproape jumătate din prețul real – 5,5 milioane de euro.
Afacerea a avut ca punct de pornire data de 12 noiembrie 2021, iar procurorii DIICOT au intrat pe fir după ce Nicu Mihăilescu, fostul patron al echipei Extensiv Craiova, a făcut o plângere penală în care a reclamat un adevărat ”complot”.
Potrivit ordonanței DIICOT, ”cu prilejul licitației publice organizată de către lichidatorul judiciar SC CASA DE INSOLVENȚĂ GMC SRL, care a avut ca scop valorificarea bunurilor imobile ale societății comerciale debitoare SC EXTENSIV COM SRL”, procedura ”ar fi fost viciată prin înțelegerea dintre participanți în scopul adjudecării la un preț cât mai mic”.
”… persoanele implicate în operațiunile frauduloase au fost Cherciu Ștefan prin SC CASA NOASTRĂ SRL, Predoi Alexandru-Dan prin SC DRASOR SRL, Georgescu Ana-Maria prin SC AGROFERT LAND INVEST SRL, Niță Narcis-Florin prin SC BIZ SOLUTIONS SRL și Șpak-Boldici Constantin prin SC MYKLAND IMOBILIARE SRL”, firma unde fiica lui Victor Pițurcă este asociat.