Muzeul Municipiului București invită publicul la Idei în Agora, marți, 28 februarie, ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), cu tema „Grupul de la Iași. Contracultură și disidență în anii ‘80”. Dan Alexe în dialog cu Sorin Antohi. Intrarea este liberă.
„Am mai evocat Grupul de la Iași la Idei în Agora. Pe 14 ianuarie 2018, în ediția a XIV-a, într-un dialog cu Liviu Antonesei: «Luca Pițu: viața și ideile unui trickster». De data aceasta, invitatul meu este cel mai tânăr dintre veteranii Grupului, Dan Alexe, care a mai fost aici: «Autolatria. Mitologii și istorii ale identității colective» (ediția a XLVII-a, 7.05.2019). Ne facem amândoi o datorie de memorie, ca toți martorii și supraviețuitorii. Deși ne referim la un fenomen contemporan, cu precădere la anii ’80 ai secolului trecut, nu ne putem baza prea mult pe istoriografia și memorialistica lui. Nu există monografii, nici volume colective (am inițiat unul în 2008, împreună cu Dorin Popa, dar nu l-am dus la bun sfârșit), ci doar evocări din interior, din preajmă sau de la distanță, publicistică îndeosebi diletantă, cîteva studii de mai mică întindere care pot fi citite cu folos (celelalte sunt repetitive, conțin greșeli factuale și de analiză), bibliografii (cea mai completă e consacrată revistei «Dialog» și predecesoarei sale, «Alma mater») studii cantitative (cele mai bune au fost date de Sorin Bocancea, care a făcut împreună cu Doru Tompea și o indispensabilă carte despre context).
Substanța intelectuală, ideologică și (mai rar, mai oblic) politică a existenței și discursului acelui grup e încă în așteptarea unei exegeze. Majoritatea abordărilor critice, chiar când își propun, nu au acces la nivelul adânc și subtil, nu doar idiosincratic, al textelor exponențiale. Acestea erau deopotrivă elitiste, dintr-un fel de «hybris» potențat de criza înconjurătoare, și adesea criptice, pentru a înșela cenzura. Prin urmare, lectura lor competentă, dificilă chiar în epocă și în mediul ieșean care includea Grupul, poate fi făcută de tot mai puțini oameni. (Nu pun cuvântul și sintagma care-l include în ghilimele: grupurile informale au geometrii și liste variabile, cu prezențe stabile, de stele fixe, și treceri de cometă, toate cu funcții, roluri și efecte diferite, determinate de însușiri și implicări individuale, dinamică internă și conjuncturi.) Cea mai importantă carte relevantă a fost dată de Luca Pițu: Documentele antume ale «Grupului din Iași» (v. ediția a treia revăzută și adăugită, 2012, Iași, Opera Magna). Pe baza documentelor de la CNSAS (cele mai multe primite de la mine în 2007) și a memoriei sale proverbiale (prin capacitate și părtinire), autorul a creat o frescă postmodernă a obiectului său hermeneutic-memorial, al cărui singur cititor ideal era el însuși. Când mi-a propus să scriu un aparat critic complementar, mai obiectiv sau, oricum, din alt unghi, l-am convins că nu era cazul să copleșim și mai mult cititorul. Pe 18-19 mai 2023, la Iași, când vom marca 40 de ani de la asaltul regimului asupra Grupului, sperăm să relansăm volumul ratat acum 15 ani și să includem cât mai multe din vocile care se mai pot auzi…”, a declarat Sorin Antohi.
*****
Dan Alexe (n. 1961) vorbește 15 limbi străine și citește în 20, este scriitor, cineast, jurnalist și traducător. A realizat filme documentare în Cecenia, Afganistan, Pakistan, Kosovo și Asia Centrală. A făcut parte – împreună cu Dan Petrescu, Luca Pițu, Alexandru Călinescu, Sorin Antohi, Liviu Antonesei – din așa-numitul „Grup de la Iași”, care în anii ’80 a căutat să facă o opoziţie culturală structurată. A părăsit România în 1988, în momentul publicării în revista „Agora” (Washington) a piesei sale de teatru „Rămăieni”, despre ravagiile protocronismului. A participat la filmul documentar „Dezastrul roșu” (Belgia, 1988), care denunța regimul lui Ceaușescu. Stabilit în Belgia, a colaborat, ca ziarist freelance, cu BBC și Europa Liberă, iar ulterior cu publicațiile grupului german WAZ și cu alte publicații occidentale, inclusiv Charlie Hebdo. A trăit lungi perioade în Caucaz, Balcani și Afganistan, unde a predat jurnalismul; a cunoscut războaiele din Cecenia și Bosnia și a făcut un film despre cântărețul mistic pakistanez Nusrat Fateh Ali Khan. Specializat în islamul mistic contemporan, a participat la volumul colectiv „Géopolitique du Caucase” (Ed. La Découverte, Paris, 1996) cu capitolul despre islamul cecen și cel nord‐caucazian. Anterior, activitatea lui publicistică inclusese traduceri din latina renascentistă (în volumul colectiv „Poetica Renașterii”, București, 1986) sau studii despre țigani și Joyce („Les Tsiganes et le jazz dans le Finnegans Wake”, în „Etudes Tsiganes”, Paris, 1989). Filmul său „Howling for God / Iubiții Domnului”, despre dervișii urlători din Balcani care practică un violent ritual de yoga islamică, a obţinut Premiul Criticii Internaționale la Festivalul din Amsterdam (1998) și Premiul Ministerului Francez al Culturii la Festivalul Musée de l’Homme (Paris, 1998). Cu același film a participat la festivalurile de la Cannes şi Hollywood (1999). I s‐a decernat Marele Premiu al Musée de l’Homme pentru „Cabal in Kabul” (2007), film despre ultimii evrei din Afganistan, urmat în același an de cele mai mari distincții la festivalurile Flahertiana din Rusia (Moscova și Perm, 2007), Astra (Sibiu, 2007) și de Premiul Publicului la Nyon (Elveția, 2008). A publicat teatru în volumul îngrijit de Luca Pițu, „Lumea ca spoială și împovărare” (Editura Opera Magna, Iași, 2012), povestiri („Miros de roșcată amară și alte povestiri scandaloase”, Humanitas, 2014, reed. 2021; În punctul lui rebbe G., Polirom, 2016), eseuri culturale („Dacopatia şi alte rătăciri românești”, Humanitas, 2015, reed. 2021) și un roman (Pantere parfumate, Polirom, 2017). Cel mai recent, „Babel”. La început a fost „Cuvântul” (Humanitas, 2022), o introducere ludică în lingvistică. Mai multe, pe blog: Dan Alexe’s Flea Market (https://cabalinkabul.com).
****
Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea. Mai multe informații la www.sorinantohi.org
