Fostul cinematograf Tineretului va intra în acest an în proces de renovare, iar intenţia Ateneului Naţional din Iaşi, administratorul imobilului, este să refacă imobilul după planul arhitectural al clădirii din perioada interbelică („Coloseul Bragadiru”).Lucrările vor fi finanţate din veniturile proprii ale Ateneului şi din fondurile alocate anual de guvern pentru instituţii de cultură. În primă fază, potrivit lui Andrei Apreotesei, directorul Ateneului, vor fi investiţi 1,2 milioane euro pentru amenajarea clădirii „la roşu” (şi acoperiş), lucrări care ar urma să fie încheiate până la sfârşitul acestui an. Actualele estimări sunt că valoarea totală a investiției va fi între 2,5 și 3 milioane euro. Licitația de lucrări va fi lansată în primăvară.
„Vom reuşi să-l aducem la forma arhitecturală consacrată, Coloseul Bragadiru din perioada interbelică, graţie colaborării noastre cu domnul arhitect Ionel Oancea (fost arhitect-şef al oraşului. n.r.). În luna februarie, vom intra cu indicatorii tehnico-economici pentru aprobare în Consiliul Local, urmând ca, în paralel, să facem demersurile şi pentru celelalte avize şi autorizaţii”, a declarat directorul Ateneului.
Noua clădire va găzdui o sală multifuncţională de cinema, spectacole şi concerte, alături de o galerie de artă. Din punct de vedere tehnic, înălţimea imobilului va fi de aproape 12 metri, în regim cu subsol, parter, un etaj şi al doilea etaj retras. Suprafaţa utilă va fi de circa 960 mp, iar cea desfăşurată de aproape 1.600 mp. Terasele neacoperite din zona fostului cinema vor avea circa 275 mp, iar spaţiile verzi aproape 200 mp.„Planul nostru şi marea noastră dorinţă ar fi ca, până la finalul acestui an, să reuşim să amenajăm clădirea «la roşu» şi acoperiş. Nu e o clădire foarte generoasă ca spaţiu, dar este un imobil important din punct de vedere istoric şi care va veni să înfrumuseţeze întreg spectrul str. Lăpuşneanu şi, de ce nu, al oraşului”, a mai spus Andrei Apreotesei.