Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, șeful de la LPF, a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.
Mario Iorgulescu a fost trimis în judecată în 2019, după ce a cauzat un accident, fiind beat și drogat la volan, ce s-a soldat cu moartea unui bărbat. La două săptămâni după accident, familia Iorgulescu l-a transferat în Italia, pentru a primi îngrijiri medicale, iar de atunci nu a mai revenit în țară.
Expertiza tehnică a relevat faptul că în momentul impactului Mario Iorgulescu conducea cu o viteză aproximativă de 160 km/h. Mario Iorgulescu a consumat cocaină în ziua accidentului, conform expertizei medicale.
“Dosar nr. 20691/3/2020. Pe scurt, condamnare la 15 ani și 8 luni închisoare cu executare, câte 100.000 euro și 50.000 lei pentru doua dintre părțile civile. Soluția nu este definitivă”, se arată în motivarea instanței.